Cum alegi lubrifiantul

1 2 jpg jpeg

În timpul excitaţiei, se intensifică circulaţia sângelui la nivelul vaginului şi se secretă un lichid incolor. Aceasta este lubrifierea şi are legătură cu estrogenul, hormon sexual feminin, o scădere a nivelului acestuia ducând la uscăciunea locală. Lipsa de lubrifiere naturală a vaginului apare mai ales la menopauză, din cauza scăderii nivelului de estrogen.

Această problemă poate surveni însă şi la vârste mai tinere, fiind cauzată operaţii în zona genitală, de anumite boli, de administrarea unor medicamente, de probleme psihologice, în urma naşterilor sau din cauza fumatului. Uscăciunea vaginală îngreuneză actul sexual, de aceea, sexologii indică folosirea lubrifiantului.

Cei pe bază de apă, ideali

Specialistul în planificare familială Iuliana Balteş recomandă lubrifiantele care au în compoziţie apă. Acesta are numeroase avantaje, două dintre acestea fiind îndepărtarea uşoară după contactul sexual şi consistenţa variată (de la cele „mătăsoase” până la cele gelatinoase).

Un dezavantaj al lubrifianţilor pe bază de apă este că poate necesita mai multe aplicări. Lubrifianţii care au în componenţă apă pot deteriora prezervativul şi diafragma. Nu înlocui niciodată lubrifiantul cu creme hidratante de mâini, de corp sau cu alte uleiuri.

Mai poţi citi:

- Ce lubrifian este mai bun?

- Tot ce trebuie să ştii despre prezervativ

- 5 lucruri de ştiut despre prezervative

De unde îl cumperi

Pentru siguranţă, lubrifiantul trebuie cumpărat doar din farmacii. De asemenea, la achiziţionare se ţine cont de termenul de valabilitate şi de condiţiile de păstrare.

Ce ingrediente să eviţi la alegerea lubrifiantului

- Vaselina şi produsele derivate din petrol împiedică pielea să respire şi pot conţine urme chimice care ar putea creşte riscul apariţiilor unor boli.

- Uleiurile de silicon apar pe etichetă sub denumirile de: dimeticon, metilpolisiloxan, metilpolisilozan, mirasil DM 20, vicasil 5M. Acestea pot afecta ţesutul pielii.

- Glicerina şi glucoza pot provoca candidoză şi infecţii vaginale.

- Fenoxiletanolul în concentraţie mare poate afecta fertilitatea la femei şi sistemul nervos central al fătului.

Iuliana Balteş, medic planificare familială SECS, telefon: 0733.930.953

Atrofia vaginală este cauzată de insuficienţa de estrogen. În momentul în care acest hormon dispare din organism, apare uscăciunea vaginală, pierderea elasticităţii şi scăderea capacităţii de apărare împotriva infecţiilor la nivelul vaginului.

Atrofia vaginală apare la menopauză sau în urma unor intervenţii chirurgicale în sfera genitală. Pentru a favoriza confortul în timpul actului sexual, chiar şi în cazul atrofiei vaginale, se recomandă folosirea lubrifiantului pe bază de apă.