Consultul preanestezic: cum decurge şi de ce este important – explicaţiile unui medic A.T.I.

1 dr jeder2 jpg jpeg

În ultimii ani şi pacienţii români se obişnuiesc cu un termen nou “consultul preanestezic”. O întâlnire cu medicul anestezist cu câteva zile, poate chiar săptămâni, înaintea unei intervenţii chirurgicale planificate, pentru o discuţie care să explice necunoscutele şi să reducă riscurile.

Până nu de mult, pacientul obişnuia să ia primul contact cu anestezistul abia în ziua operaţiei, însă cu ajutorul acestui consult el poate afla dinainte paşii procedurii, la ce ar trebui să se aştepte pe parcursul anesteziei şi după ce îi trece efectul, dar şi ce riscuri particulare există în cazul său. Medicul primar A.T.I. Ovidiu Cristian Jeder este cel care le răspunde pacienţilor la întrebările legate de anestezie în cadrul spitalului Onco Card Braşov.

“Acest consult preanestezic constă într-o întâlnire între medicul anestezist şi pacientul care urmează să fie operat şi are mai multe părţi. Mai întâi, pacientul face cunoştinţă cu anestezistul care va încerca cu ajutorul unor chestionare să afle istoricul său medical. Fiecare pacient poate avea diferite boli asociate care trebuie corect optimizate înaintea unei intervenţii chirurgicale în vederea scăderii riscurilor. Apoi, există o evaluare clinică generală şi specifică anestezică a acelui pacient şi a tabloului de laborator pentru a vedea ce se poate corecta până la intervenţia chirurgicală. Ulterior are loc expunerea tehnicii anestezice care este o tehnică specială şi ea se adresează individualizat pacientului şi, nu în ultimul rând, semnarea consimţămintelor informate atât pentru actul anestezic în sine, cât şi acte adiţionale pentru procedurile specifice fiecărei interveţii chirurgicale: montarea de catetere arteriale, venoase, tehnici invazive de monitorizare, etc. Pacientul primeşte la final fişe de informare în vederea pregătirii preoperatorii. Dacă există o pregătire preoperatorie optimă, atunci şi iesirea din terapie intensivă postoperatorie va fi, cel mai probabil, fără complicaţii majore”, explică Dr Jeder.

Pregătirea dinaintea operaţiei, cea discutată în amănunt cu medicul anestezist, este extrem de complexă şi îl ajută pe pacient să scadă cât se poate de mult riscul apariţiei unor complicaţii în sala de operaţii. Dacă este fumător, ar trebui să se lase, dacă este obez, ar trebui să piardă din greutate, dacă urmează un tratament cu medicamente ar trebui să îl adapteze.

“Renunţarea la fumat e foarte importantă, dacă nu este o operaţie urgentă şi avem timp, protocoalele spun că 4 săptămâni ar fi o perioadă suficientă să renunţăm la fumat pentru a scădea riscul de complicaţii pulmonare. Scăderea în greutate contează şi ea fiindcă şi obezitatea poate duce la apariţia complicaţiilor. La fel, controlul diabetului, hipertensiunii arteriale sau a altor boli asociate. Foarte important este ca pacientul să respecte ce îi recomandă medicul anestezist ca schemă de terapie înainte de intervenţia chirurgicală fiindcă anumite medicamente trebuie administrate înainte de actul anestezic, pe când altele sunt contraindicate. De exemplu, unele medicamente trebuie oprite sau înlocuite pentru evitarea sângerărilor intra şi postoperatorii (anticoagulante şi antiagregante)”, detaliază specialistul Onco Card.

În cadrul spitalului Onco Card, doctorul Jeder lucrează îndeosebi cu pacienţi oncologici, trecuţi prin multe, iar pentru aceştia consultul preanestezic este cu atât mai important.

este de părere Dr. Jeder

Aşadar, discuţia cu medicul anestezist înaintea unui operaţii are o greutate deosebită şi este esenţială pentru bunul mers al intervenţiei chirurgicale. Tocmai de aceea, durata unui astfel de consult variază de la pacient la pacient.

“Câteodată poate dura 30-40 minute atunci când este vorba despre un pacient tânăr, fără comorbidităţi  sau poate ajunge şi la o oră, la un pacient cu multiple boli asociate. Până de curând în România nu era reglementat consultul preanestezic în preoperator aşa cum este în Franţa, de exemplu, cu minimum 48 h înaintea unei intervenţii chirurgicale – mă refer la cele non-urgente, elective. Dar acum a început să conteze şi la noi să efectuezi consultul preanestezic nu în ziua intervenţiei, ci cu ceva timp înainte pentru a avea vreme să îi corectezi pacientului dezechilibrele şi astfel să îi optimizezi riscurile”, spune medicul primar A.T.I.

Cel mai adesea doctorul Jeder aude la consultul preanestezic întrebarea Cât va dura operaţia?, dar nu de puţine ori se vede nevoit să demonteze fel de fel de mituri legate de anestezie.

“Unul dintre miturile legate de anestezie este acesta – “e posibil să nu mă mai trezesc din anestezie”. Scopul consultului preanestezic şi al medicinei perioperatorii este tocmai acela de a investiga corect starea de sănătate a pacientul – bolile asociate, stadiul lor, riscurile - tocmai ca să nu avem astfel de surprize. În cazul în care nu apar complicaţii grave şi extrem de rare, nu vor apărea probleme la trezire, fiindcă medicaţia anestezică va fi aleasă de aşa natură încât să nu influenţeze post-operator bolile asociate ale pacientului. Apoi, fie că vorbim despre anestezie generală, fie că vorbim despre anestezie loco-regională, pacientul întreabă dacă îl va durea capul. Durerea de cap poate fi efect advers al anesteziei rahidiene şi nu al celei generale. Totuşi, în acest tip de anestezie, frecvenţa cefaleei este de sub 1% şi apare la o anumită categorie de pacient: tânăr, fără boli asociate. Dacă respectăm procedurile pe care anestezistul ni le comunică, scade frecvenţa apariţiei acesteia. Există şi o temere legată de faptul că anestezia ar putea să nu ţină, să nu fie suficientă, şi astfel pacientul s-ar putea trezi, în durere. Până nu demult monitorizarea intraanestezică era una clasică în România, dar medicina a avansat foarte mult şi suntem în anul în care putem monitoriza cam tot ce se întamplă cu medicaţia anestezică intraoperator. De la gradul de analgezie oferit, până la gradul de sedare - cât de profundă este sedarea pacientului sau gradul de relaxare musculară necesar realizării intervenţiei chirugicale. Toate medicamentele anestezice sunt extrem de bine dozate şi monitorizate prin tehnicile moderne şi atunci noi ştim mereu în ce punct al anesteziei ne aflăm cu un pacient. Nu prea se mai întâmplă în ziua de astăzi treziri intraoperatorii”, explică specialistul în anestezie al spitalului Onco Card Braşov.