Condimentele, aliatul frumuseţeii tale

1 2 jpg jpeg

Seminţele de mac, ideale pentru tenul sensibil

Ştiai că poţi să-ţi prepari un exfoliant potrivit chiar şi pentru tenul sensibil cu ajutorul seminţelor de mac? Pui într-un bol 2 linguri de seminţe de mac, peste care torni o lingură de miere.

Înmoi o dischetă demachiantă în amestecul obţinut, apoi masezi uşor tenul, după care clăteşti cu apă călduţă. Pielea va rămâne catifelată, ca de bebeluş. Seminţele de mac contribuie şi la regenerarea celulelor pielii, prevenind apariţia ridurilor.

Turmericul ta ajută să ai buze mai frumoase

Pentru buze cu textură ca de catifea, apelează la turmeric, un condiment care provine din India. Combini o linguriţă de pudră de turmeric cu o linguriţă de iaurt şi amesteci bine, apoi aplici direct pe buze. Această combinaţie nu doar că le hrăneşte, dar le va da şi mai multă culoare şi strălucire, ca şi când ai fi folosit un luciu de buze.

Bicarbonatul, pentru dinţi mai albi

În trecut, în lipsă de pastă de dinţi, bicarbonatul era folosit împreună cu sarea de bucătărie pentru curăţarea danturii. Şi efectele sunt optime dacă se utilizează această metodă câteva săptămâni la rând.

Este de ajuns să pui puţină pulbere pe periuţa de dinţi cu care te speli, cel puţin de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Nu numai că îţi vei albi dantura, dar vei reduce şi tartrul, iar petele de la cafea, vin şi tutun vor dispărea.

Pentru păr curat, mătăsos şi fără mătreaţă

Vrei ca părul tău să-şi recapete strălucirea? Tot bicarbonatul de sodiu este soluţia. Adaugă 4 linguri de pulbere în şamponul tău şi vei observa că după fiecare spălare, părul tău va fi mai sănătos şi vei scăpa de aspectul de păr gras. Mai mult, vei pune pe fugă şi mătreaţa care te pune în situaţii jenante.