Combinaţii de medicamente: ce este bine să eviţi

1 2 jpg jpeg

Statinele cu antibiotice

Dacă faci tratament cu antibiotice, nu le combina cu statine. Potrivit unei cercetări de la Centrul de Medicină London din Ontario, Canada, pacienţii de peste 65 de ani care făceau tratament cu statine au fost de două ori mai predispuşi spitalizării din cauza rabdomiolizei (distrugerea ţesutului muşchilor striaţi, în urma căreia se secretă în sânge mioglobină, pigment muscular toxic). Acest efect secundar a apărut la persoanele care luau statine în combinaţie cu claritromicină sau eritromicină.

Unele antibiotice, precum ampicilina, amoxicilina, doxicilina, tetracicilina, azitromicina, rifabutina, reduc şi eficienţa pilulelor contraceptive.

Tetraciclina nu se combină cu retinoizii, pentru că poate să apară hipertensiunea intracraniană.

Anticoagulantele cu ibuprofen

Dacă iei anticoagulante orale nu trebuie să le combini cu aspirină şi şi cu ibuprofen, deoarece creşte riscul de hemoragie internă.

Aspirina nu se combină cu antiacide, diuretice, antidiabetice.

Şi persoanele care iau antiinflamatoare trebuie să evite aspirina, pentru că favorizează arusrile gastrice şi ulcerul. anticoagulantele nu se iau împreună cu antidepresivele si anxioliticele. Antiacidele care conţin aluminiu, calciu sau magneziu pot diminua absorbţia tetraciclinei.

Antidepresivele cu decongestionante

Ibuprofenul poate reduce eficienţa tratamentului hipertensiv, în timp ce streptomicina şi gentamicina nu se asociază cu cefalosporinele, deoarece cresc riscul unor complicaţii renale.

Antidepresivele nu se iau cu medicamentele pentru tuse sau decongestionantele şi nici cu antiinflamatoarele nesteroidiene. Un alt sfat de care să ţii cont: antibioticele nu se iau niciodată în combinaţie cu băuturi alcolice.

Anticoncepţionalele cu antibiotice

Dacă luaţi antidepresive, aveţi grijă la medicamentele pentru tuse sau decongestionantele, nu este recomandat deloc să fie combinate. Anticoncepţionalele îşi por pierde din efect dacă sunt combinate cu anumite antibiotice, tetraciclina şi penicilina. La fel se întâmplă şi cu tratamentul antifungic atunci când este combinat cu anticoncepţionale.

Tensiunea arterială poate scădea foarte brusc dacă se combină antihipertensivele cu anumite antibiotice, precum claritromicina sau eritromicina.

O combinaţie care poate fi mortală este a medicamentelor pentru durere, cele împotriva febrei sau cele antispasmice cu o clasă de antibiotice, sulfonamidele antibacteriene. Combinaţia poate duce la scăderea peste limită a numărului globulelor albe din sânge şi scăderea sau dispariţia din sânge a celulelor cu mai multe nuclee. Toate acestea prezintă un risc crescut de deces.

Se pot dezvolta în timp grave tulburări musculare dacă se combină statinele cu unele tipuri de antibiotice. Statinele se prescriu pentru reducerea nivelului de colesterol din sânge, iar în combinaţie cu claritromicina pot duce la distrugerea ţesutului muşchilor striaţi.

Aspirina cu paracetamolul sau medicamentele pentru diabet

Simpla aspirină nu ar trebui combinată cu paracetamolul, ibuprofenul sau medicamentele din tratamentul diabeticilor. Combinaţia aspirină-paracetamol anulează efectul medicamentelor asupra organismului. Nu se amestecă cu ibuprofenul din cauza complicaţiilor ce pot apărea după la nivelul stomacului. Iar medicamente antiinflamatorii, gen ibuprofen, meloxicam, scad efectele medicamentelor pentru hipertensiune. Aspirina măreşte efectul hipoglicemiant al medicamentelor pentru diabetici, de aceea nu este indicat să se combine.

Aveţi grijă atunci când folosiţi plasturi sau gumă cu nicotină. Nu este indicat ca acestea să se combine cu medicamentele pentru tratarea depresiei sau astmului bronşic. Antihistaminicele, de tipul Claritine, nu se administrează cu somnifere sau alte sedative. Iar medicamentele contra greţurilor nu se combină cu tranchilizante sau sedative.

Coldrex, medicament cunoscut în cazul răcelilor, nu ar fi bine să fie combinat cu paracetamol, el deja conţine paracetamol. Evitaţi combinaţia coldrex cu alte medicamente contra răcelilor, antidepresive folosite în tratarea afecţiunilor cardiace şi hipertensiunii arteriale. Nu este indicat să combinaţi coldrex cu domperidonă sau metroclopramidă.