Anumite terapii, alimente sau suplimente alimentare, pe lângă un tratament oferit de medicul specialist, pot regla sistemul nervos şi alunga stările depresive.

Antidepresive naturale mineralele şi vitaminele hrănesc şi reglează sistemul nervos. Este vorba despre magneziu, acizii graşi Omega-3, vitamina B12, acidul folic, triptofan. Se pot procura din avocado, fructe şi legume verzi, cacao, nuci, sardine, ouă, seminţe de in, brânzeturi şi lactate. Pe unele le poţi lua sub formă de suplimente alimentare, de preferat, după consultarea unui medic.

Alimente cu efect antidepresiv

Din dieta unei persoane care suferă de depresie n-ar trebui să lipsească cerealele integrale, mai ales ovăz, citricele, pepenele, seminţele de floarea-soarelui, fasolea uscată, ghimbirul, oregano, rozmarinul.

Citeşte şi: Top 10 alimente care te scapă de depresie

Elimină-le pe acestea din dietă!

În privinţa alimentelor care favorizează accentuarea depresiei, sunt contraindicate acelea care conţin grăsimi saturate, îndulcitori artificiali (aspartam) sau coloranţi artificiali. Trebuie evitate şi excesele de zahăr, de dulciuri în general, de carne, alcool, cafea, băuturi carbogazoase.

Uleiuri esenţiale indicate în depresie

Pentru a alunga stările depresive, se poate recurge şi la aromoterapie. Uleiurile esenţiale indicate în acest caz sunt cele de iasomie, citrice (lămâie, mandarin, portocal, pomelo), salvie, bergamotă, levănţică, oregano, muşeţel. Oricare dintre acestea se poate introduce în crema hidratantă sau în loţiunea hidratantă. În amestec cu un ulei vegetal (de măsline, de floarea-soarelui), se poate aplica pe piele.

Depistează cauza!

În cele mai multe situaţii, pentru a alunga depresia, este nevoie să găseşti originea problemei, care, de cele mai multe ori este o formă de conflict. Este posibil să fi traversat o perioadă prelungită de stres, să se fi acumulat supărări, mânie. Homeopatia sau terapia florală Bach sunt variante de tratament care nu au efecte secundare sau nu interacţionează cu tratamentul medicamentos. De asemenea, pot fi încercate indiferent de vârstă.

Te-ar mai putea interesa: Ce putem trata cu ajutorul florilor

Respiraţia corectă şi natura vindecă suferinţele sufleteşti

Dezechilibrul psihic apare adesea şi din cauza pierderii contactului cu natura. Culoarea verde calmează în mod natural pe oricine, conferă echilibru psihic, are efect antistres. Dacă locuieşti în mediu urban, ai nevoie să ieşi cât mai des posibil în natură, departe de oraş sau măcar la câteva zile într-un parc.

Respiră profund, priveşte în jurul tău. În lipsa oxigenului, nu e de mirare că te simţi permanent sub presiunea treburilor pe care le ai de făcut. Alte moduri în care poţi să scapi de stările depresive prin respiraţie este să încerci terapiile fizice care ţintesc îmbunătăţirea acesteia, ca tai-chi sau yoga.