Ciuboţica-cucului reduce nervozitatea

1 2 jpg jpeg

Ciuboţica-cucului conţine, printre altele, vitamina C, carotenoizi, potasiu şi sodiu. Are acţiune calmantă, antiinflamatoare, cicatrizantă şi emolientă, fiind utilă în tratarea mai multor afecţiuni.

În cazul în care tulburările nervoase nu-ţi dau pace, poţi face o infuzie din 50 g de flori de ciuboţica-cucului, 25 g de levănţică şi 10 g de sunătoare. Pui amestecul într-o cană, apoi torni apă fierbinte şi laşi la infuzat un sfert de oră.

Dacă ai stări nervoase, însoţite de palpitaţii, poţi bea ceai de ciuboţica-cucului. Se obţine dintr-o linguriţă de flori uscate la o cană cu apă. Şi atacurile de panică pot fi calmate cu ajutorul unui astfel de ceai. Îl poţi îndulci cu puţină miere.

Sfat

Pentru amelioarea simptomelor premenstruale poţi bea câte o cană cu ceai din flori de ciuboţica-cucului.

Te scapă de insomnie

Persoanele afectate de anxietate sau aflate în perioade de stres pot fi afectate de insomnie. Şi în astfel de situaţii îţi este de ajutor această plantă. Prepară o infuzie dintr-o lingură de flori de ciuboţica-cucului şi dintr-o lingură de flori de tei la o cană cu apă. O bei seara, cu 1-2 ore înainte să mergi la culcare. Infuzia este recomandată şi în cazul schimbărilor bruşte de dispoziţie.

Info

Gravidele, femeile care alăptează şi bolnavii de epilepsie nu trebuie să folosească remedii pe bază de ciuboţica-cucului.

Când mai este recomandată

- tonic pentru inimă: vinul de ciuboţica-cucului este indicat pentru prevenirea bolilor cardiovasculare. Ca să-l obţii, umpli 1 sticlă de 2 litri cu flori prosapete, tocate mărunt, apoi torni vin natural alb. Laşi la soare două săptămâni. Se iau câte 1-2 liguri pe zi.

- afecţiuni respiratorii: în caz de bronşite, viroze, răceli, este indicat un sirop din rădăcină de ciuboţica-cucului. Pui un pumn de rădăcini proaspete, bine mărunţite, într-un borcan, cu 2-3 linguri de miere şi 250 ml apă şi laşi la macerat 10 zile. Iei 1 linguriţă, de 3 ori pe zi.

- reumatism: dacă suferi de dureri reumatice sau de gută, îţi este de ajutor ceaiul de ciuboţica-cucului. Bei de 2 ori pe zi, în cură de 2 luni.

- afecţiuni ale tractului urinar: infuzia de ciuboţica-cucului are efect diuretic, de aceea ajută în caz de infecţie urinară, dar şi pentru eliminarea calculilor renali

- tuse: datorită proprietăţilor expectorante, ceaiul din flori de ciuboţica-cucului ajută la calmarea tusei. Se beau 2-3 căni pe zi.

Ştiai că…

…capsulele cu ulei de ciuboţica-cucului ajută la menţinerea nivelului de colesterol în limite normale? Acest lucru se datorează conţinutului de acid linoleic.