Cele mai sănătoase vase de gătit. 5 lucruri pe care trebuie să le ştii

1 2 jpg jpeg

Prepararea alimentelor este foarte importantă pentru sănătatea noastră. De aceea, este bine ca fiecare gospodină să ştie care sunt cele mai sănătoase vase de gătit. Pentru cine nu ştie în ce vase să gătească, iată cum să găteşti cât mai sănătos în cele mai bune vase din bucătărie. Alege sănătos pentru tine şi familia ta.

Despre aluminiu se ştie că este un material cam prost, ce nu se foloseşte la gătit. Acesta are efecte dăunătoare asupra organismului uman, de la tulburări ale sistemului hormonal la apariţia bolii Alzheimer. De altfel, aluminiul este pe lista celor mai periculoase substanţe toxice, listă făcută de Departamentul de Sănătate SUA.

Pentru cine are vase de aluminiu în bucătărie, cel mai bine ar fi să nu gătească în ele, ci doar să păstreze anumite alimente în ele. Vasele de aluminiu se spală cel mai bine cu apă şi puţin amoniac amestecat. Dacă sunt pătate, acestea se freacă cu suc de lămâie şi se fierb din când în când în apă amestecată cu oţet.

Cele mai sănătoase vase de gătit – teflonul, asociat cu apariţia unor tipuri de cancer

Probabil că cele mai multe familii au în casă unul sau mai multe vase de teflon. Ei bine, se pare că teflonul nu este cel mai sănătos material pentru vasele de gătit, mai ales atunci când este îndepărtat de pe vase. Aceasta deoarece cele mai multe vase sunt din aluminiu, acoperite cu un strat de teflon. Unele studii au arătat că teflonul este asociat cu apariţia unor tipuri de cancer, din cauza prezenţei în compoziţia sa a acidului perfluorooctanoic sau PFOA, a cadmiului şi plumbului. De altfel, Protecţia Mediului SUA a cerut înlocuirea PFOA cu alte materiale mai puţin dăunătoare.

Cuprul nu este nici el o alegere bună atunci când alegem cele mai sănătoase vase de gătit. Acesta poate ieşi din vasul de gătit la temperaturi mari şi există riscul intoxicaţiei. Ingredientele acide oxidează şi schimbă gustul şi proprietăţile mâncării. Aşadar, evitaţi vasele de gătit din cupru.

Cele mai sănătoase vase de gătit – vasele de lut şi sticlă, printre cele mai bune vase din bucătărie

Nu degeaba există şi azi vase de lut rămase de la strămoşii noştri, acestea sunt printre cele mai sănătoase vase de gătit. Se ştie că vasele de lut nearse, dacă sunt unse cu lapte proaspăt, devin impermeabile. Vasele de lut rezistă la temperaturi foarte mari, se încălzesc uşor, nu elimină nicio substanţă toxică pentru organism şi nici nu sunt periculoase pentru alimente. Vasele de sticlă sunt la fel de bune pentru gătit, pentru cuptor cele din yena sunt foarte rezistente şi nu se sparg.

Vasele de sticlă se pot curăţă eficient cu partea albă de la coaja de portocală. Obiectele de bucătărie din sticlă se curăţă eficient dacă se lasă la înmuiat în ele câteva bucăţi mărunte de cartofi amestecate cu apă. Se lasă aşa câteva minute şi se clăteşte cu apă multă. Zgârieturile de pe vasele de sticlă dispar dacă se freacă bine cu pastă de dinţi.

Cele mai sănătoase vase de gătit – inoxul, material sigur pentru gătit, dar foarte pretenţios de îngrijit

Vasele din inox sunt o alegere la fel de bună, însă mai degrabă pentru fiert, decât pentru copt. Nu eliberează substanţe toxice şi este un material sigur pentru alimente. Aveţi grijă ca vasele din inox să nu aibă mânere din aluminiu, de obicei sunt confecţionate din acest material. Vasele de inox nu se freacă cu buretele de sârmă, deoarece se zgârie şi capătă un aspect neplăcut. Acestea se freacă bine cu o pastă din bicarbonat de sodiu şi oţet de mere, apoi se clăteşte din abundenţă cu apă călduţă. Nu uitaţi să le ştergeţi cu un prosop, altfel vor rămâne pătate.

Cele mai sănătoase vase de gătit – ceramica, material excelent pentru tigăi

Vasele din ceramică sunt şi ele o alegere bună, însă atunci când sunt deteriorate, trebuie aruncate. Unele studii au arătat că tigăile din ceramică, folosite la temperaturi mai mari de 260 de grade pot fi cancerigene. Oricum, vasele de ceramică sau cu un strat gros de ceramică sunt vase sigure pentru gătit.

Alte vase sigure pentru gătit sunt cele din email sau cele cu strat gros de email. Acesta este antibacterian, nu reţine mirosuri, nici resturi alimentare. Se folosesc la orice temperatură fără probleme, însă au un defect, atunci când sunt zgâriate trebuie aruncate. Aşadar, este bine să nu le frecaţi niciodată cu cuţitul sau buretele de sârmă, căci emailul plesneşte foarte uşor. Frecaţi vasele cu săpun de vase sau cu cenuşă.

Cele mai sănătoase vase de gătit – emailul şi fonta, alte două materiale pentru vase bune la gătit

Vasele de fontă sunt şi ele o alegere bună, dar ele se încălzesc foarte greu şi păstrează căldura foarte mult timp. Pentru mâncărurile care necesită fierbere îndelungată pot fi perfecte. Ca să se păstreze cât mai bine, acestea se curăţă cu o ceapă tăiată pe din două şi se frec cu o bicată de cârpă înmuiată în ulei.

În ceea ce priveşte restul vaselor sănătoase din bucătărie, este bine să ştiţi că lemnul şi sticla sunt cele mai sigure. Şi când vine vorba de caserole, cele mai sigure sunt tot cele de sticlă, cele de plastic sunt toxice. Mai mult, dacă pe codul de reciclare al caserolelor de plastic apar cifrele 3 sau 7, caserola nu trebuie să ajungă în frigider.