Cele mai sănătoase ceaiuri din plante. Topul lui dr. Oz

1 2 jpg jpeg

Schimbările de vreme, stresul cumulat zi de zi şi problemele zilnice ne modifică starea mai mult sau mai puţin. Şi pentru că oricare dintre noi se confruntă cu una din aceste situaţii, avem nevoie de întăritori pentru organism.

Iată un top al celor mai sănătoase ceaiuri din plante al renumitului doctor Oz. Ceaiurile sunt mereu la îndemâna oricui, sunt mult mai sănătoase şi eficiente decât medicamentele şi unele chiar fac minuni.

Doctorul Oz, chirurg de excepţie şi specialist în transplanturi de inimă, recomandă cu încredere câteva dintre cele mai sănătoase ceaiuri din plante.

Ceaiul de ghimbir este, cu siguranţă unul dintre cele mai sănătoase ceaiuri, fiind folosit în special de indieni în aproape toate mâncărurile, este adăugat în ceai pentru a contracara efectele negative ale cafeinei băute în exces.

Ceea ce este atât de special la ghimbir, pe lângă aroma pe care o dă mâncărurilor, este că stimulează digestia. Iar digestia este baza unui organism sănătos şi echilibrat. Greaţa, răul de dimineaţă, răul de mare se tratează cu ghimbir, iar dacă te simţi mai mereu balonată sau ai dureri menstruale insuportabile, o cană de ceai de ghimber îţi va reda starea de confort.

Ghimbirul se numără printre cele mai sănătoase ceaiuri din plante şi datorită efectelor anti-inflamatorii, care ajută la ameliorarea durerilor date de reumatism, artrite şi osteoporoză. De asemenea în compoziţia acestuia există molecule care ajută la îmbunătăţirea circulaţiei articulaţiilor. Printre altele, ghimbirul ajută la eliminarea toxinelor din organism, în special a celor din plămâni şi sinusuri.

Printre cele mai sănătoase ceaiuri din plante ale doctorului Oz găsim şi ceaiul de păpădie.

Această minunată plantă conţine o bogată sursă de beta-caroten, deci vitamina A, absolut necesară pentru o piele elastică şi fină. Pe lângă vitamina A, păpădia mai este bogată şi în vitaminele C şi E.

Ceaiul din frunze de păpădie este excelent pentru curăţarea ficatului, se foloseşte şi pentru tratarea unor boli grave precum diabetul, cancerul, acneea, anemia, hipertensiune.

Este foarte bun şi pentru persoanele care reţin apă în corp, pentru probleme cu urinarea sau balonare.

Păpădia, printre cele mai sănătoase ceaiuri din plante, elimină toxinele din organism, ajută la eliminarea apei din corp, curăţă sângele şi este un bun diuretic.

Purificând sângele se repară mai uşor şi ficatul, iar problemele de zi cu zi sunt rezolvate cu mai mult elan şi mai multă energie. Ceaiul ajută la problemele de urinare, deci curăţă tractul urinar şi scade presiunea arterială. Pentru schimbările drastice de vreme din această perioadă a anului doctorul Oz ne propune 3 dintre cele mai sănătoase ceaiuri din plante.

Ceaiul de salvie albă, care este excelent pentru prevenirea răcelii şi gripei şi ajută în tratarea problemelor legate în special de sinusuri.

Secreţiile din sinus, care pot ajunge şi la plămâni sunt eliminate cu succes cu ajutorul acestei plante. De asemenea ajută la stările de oboseală şi probleme cu somnul, cu siguranţă este un must have pentru orice vârstă.

Ceaiul din frunze de zmeură este un bun anti-infecţios, care reduce simptomele răcelii şi gripei.

Pentru femei, este un ceai care nu trebuie să lipsească din casă datorită tratării durerilor de menstruaţie şi tonifierea uterului. Se poate folosi de asemenea şi ca apă de gură naturală sau ca şi calmant pentru iritaţii.

Poate că mulţi oameni se feresc de pelin, dar se pare că este printre cele mai sănătoase ceaiuri din plante.

Pelinul este folosit de secole pentru calmarea problemelor stomacale. În tradiţia chinezească, pelinul era folosit pentru creşterea atenţiei, dar şi pentru o digestie bună. Femeile însărcinate trebuie să ştie că pelinul nu se bea pe perioada sarcinii, deoarece poate să provoace contracţii. Dar după naştere se recomandă spălături interne cu ceai de pelin.

Pe lângă aceste surse de sănătate şi energie, doctorul Oz recomandă să zâmbim mai mult, să fim mai atenţi cu cei din jur, să fim prietenoşi, toată energia pozitivă este absolut necesară pentru echilibrul minţii şi corpului. Şi dacă adăugăm unul din cele mai sănătoase de ceaiuri din plante din topul doctorului Oz ar trebui să trecem peste problemele zilnice mult mai simplu şi cu mai multă vitalitate.