Cele mai bune uleiuri pentru sănătate

1 2 jpg jpeg

Uleiul de cocos, ideal dacă vrei să slăbeşti

Pe bună dreptate, uleiul de cocos şi-a câştigat titlul de ,,superaliment'', acesta fiind consumat în cantităţi generoase de unele dintre cele mai sănătoase populaţii ale lumii. Consumul de ulei de cocos este ideal pentru persoanele care vor să slăbească sau să-şi menţină greutatea şi asta pentru că acizii graşi din conţinut au capacitatea dovedită de a accelera metabolismul. Totodată, acest superaliment este un ajutor de nădejde în prevenirea tulburărilor neurologice şi tratează cu succes o serie de afecţiuni comune ale pielii, de la acnee până la cicatrici.

Uleiul de cânepă are grijă de sănătatea inimii

Uleiul de cânepă se obţine prin presarea seminţelor de cânepă, având concentraţii bogate şi echilibrate de acizi graşi: omega-3, omega-6 şi omega-9. Studiile efectuate au arătat că uleiul de cânepă are efecte benefice asupra sănătăţii inimii, în timp ce persoanele care au folosit şi consumat uleiul în mod regulat au observat o îmbunătăţire substanţială a aspectului fizic: un păr mai strălucitor şi mai viguros, o piele mai fină şi unghii întărite.

Uleiul de seminţe de in ajută la prevenirea cancerului

Acest ulei conţine cea mai mare concentraţie de acizi graşi omega-3. Astfel, riscul bolilor cardiovasculare se reduce semnificativ prin consumul regulat. De asemenea, uleiul de seminţe de in poate preveni formarea tumorilor în cazul cancerului de piele, prostată, sân, plămâni sau colorectal.

Uleiul din seminţe de dovleac reduce durerile de cap

Fiind o sursă bogată de zinc, uleiul din seminţe de dovleac sprijină sănătatea prostatei în cazul bărbaţilor şi ajută femeile aflate la menopauză prin reducerea presiunii sangvine, a bufeurilor, durerilor de cap, de articulaţii şi altor simptome specifice menopauzei.

Uleiul de avocado, secretul unui păr sănătos

Bogat în antioxidanţi precum Vitamina E, uleiul de avocado este un excelent remediu antiîmbătrânire, hidratează intens pielea şi firele de păr, redă elasticitatea şi confortul dermei, fiind potrivit pentru tenurile sensible şi extrem de uscate.

Uleiul de peşte întăreşte sistemul osos

Ingredientul cel mai important din uleiul de peşte este acidul docosahexaenoic, acesta fiind unul dintre cei mai importanţi acizi graşi omega-3 din uleiul de peşte. Astfel, uleiul îmbunătăţeşte activitatea cardiacă şi are un efect pozitiv asupra controlului nervos şi sistemului osos.

O memorie mai bună? Încearcă uleiul de măsline!

Uleiul de măsline este parte integrantă a tradiţionalei diete mediteraneene, el fiind asociat cu vitalitatea, longevitatea şi un risc scăzut de a dezvolta boli cronice. Printre principalele calităţi ale uleiului de măsline se numără menţinerea unei bune circulaţii sangvine, fiind un aliat al sănătăţii inimii, dar şi îmbunătăţirea şi menţinerea funcţiilor cognitive.