Proteinele joacă un rol important pentru organism, deoarece ajută la consolidarea masei musculare, la regenerarea celulară şi la accelerarea metabolismului. Deaceea, trebuie să le incluzi în meniul tău zilnic, având grijă să le alegi pe cele mai bune dintre ele.

1. Iaurt grecesc

De ce să optezi pentru iaurtul grecesc în locul celui simplu? Pentru că primul are o cantitate de două ori mai multe proteine, mai exact 18 g la 100 de grame. De asemenea, este recomandat şi pentru menţinerea sănătăţii stomacului, datorită conţinutului său ridicat de calciu şi bacterii probiotice. Optează pentru un iaurt grecesc fără adaos de zahăr.

2. Peşte

Pentru a alege cele mai bune tipuri de peşte care au un conţinut bogat de proteine, când mergi la cumpărături orientează-te spre ton proaspăt– apreciat pentru conţinutul redus de calorii şi sardine – bogate în Omega-3 şi în vitamina D.

3. Quinoa

Fiindcă este considerată o proteină completă (deoarece conţine toţi cei 9 aminoacizi esenţiali de care organismul are nevoie pentru a se dezvolta şi pe care nu îi poate produce de unul singur), quinoa se clasează printre primele poziţii ale celor mai bune surse de proteine. O ceaşcă conţine 8 g de proteine şi poate fi folosită în supe, salate sau chiar ca desert.

4.Ouă

Deoarece conţin grăsimi bune, vitamine, antioxidanţi şi aminoacizi esenţiali, ouăle contribuie la dezvoltarea masei musculare. Au un conţinut caloric scăzut şi multe proteine - în special albuşurile, un ou întreg având 7 g de proteine.

5. Nuci

Din aceeşi gamă cu alunele, fisticul, nucile conţin proteine şi grăsimi bune. Pentru a-şi păstra toate proprietăţile este necesar să fie consumate în stare crudă. Un pumn de nuci are aproximativ 15 g de proteine, dar este recomandat să le consumi în cantităţi mici şi, cel mai bine, în prima parte a zilei, din cauza conţinutului caloric ridicat.