Afecţiune cauzată de virusul varicelo-zosterian, zona zoster completează lista problemelor care se ameliorează cu ajutorul remediilor oferite de farmacia verde a naturii. Îţi spunem care sunt acestea, cum le prepari şi administrezi!

Compresele cu ceai de creţişoară

Folosite sub formă de compresele infuziile din plante au proprietăţi calmante, sedative şi antiinfecţioase, ceea ce ajută la reducerea mâncărimilor, problemă cu care se confruntă persoanele care suferă de zona zoster.
Prepari remediul din câte o lingură de coajă de stejar, frunze de creţişoară, flori de muşeţel, sulfină şi câte 2 linguri de flori de salvie, paie de ovăz (tăiate mărunt).
Pui 2 linguriţe din acest amestec la jumătate de litru de apă, laşi să fiarbă, apoi strecori, înmoi compresa în ceaiul obţinut, după care o aplici pe zona cu vezicule şi laşi peste noapte.

Infuzia de hamei

De ajutor în cazul afecţiunii zona zoster sunt şi remediile pe bază de hamei. Uleiul eteric din compoziţia hameiului are efect sedative asupra sistemului nervos. Explicaţia este una simplă: stresul favorizează evoluţia boli, respectiv apariţia mâncărimilor, iar remediile cu hamei ajută la reducerea stărilor stresante.
Prepari infuzia din 10 g de conuri de hamei la 100 ml de apă clocotită. Lasă vasul acoperit 8-10 minute, apoi filtrează şi bea câte 2 căni pe zi, timp de 30 de zile.

Ceaiul de salvie

Un bun tratament pentru a trata ulceraţiile care apar la persoanele diagnosticate cu zona zoster este salvia. Datorită proprietăţilor sale cicatrizante şi antiseptice, infuzia din salvie ajută la tratarea ulceraţiilor şi diminuează durerile şi mâncărimile.
Prepari remediul dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă fierbinte. Laşi vasul acoperit 10 minute, apoi filtrezi şi aplici pe zona cu ulceraţii compresele înmuiate în infuzie. Urmează zilnic tratamentul până la ameliorarea simptomelor.

Remedii naturiste pentru zona zoster

- tinctură de gălbenele – ia câte 20 de picături în jumătate de pahar de apă, de 3 ori pe zi;
- unge de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, zonele afectate cu cremă de gălbenele;
- aplică pe zonele cu ulceraţii frunze de patlagină pe care le-ai spălat bine înainte:
- adaugă în apa de baie 2-3 căni de decoct de tei (2 linguriţe de plantă la 250 ml apă rece, lasă vasul acoperit peste noapte);
- aplică pe ulceraţii comprese cu suc de morcovi de 2-3 ori pe zi.