Cele mai bune ceaiuri diuretice

1 2 jpg jpeg

Pentru a stimula diureza poţi face o infuzie dintr-un amestec din următoarele plante: mătase de porumb (20 g), troscot (20 g), cozi de cireşe (30 g), traista-ciobanului (15 g), măceşe (15 g). Pui 1 lingură din aceste plante la 250 ml de apă. Laşi la infuzat 15 minute, apoi strecori. Se recomandă să bei 2-3 căni pe zi.

De obicei, diureticele sunt indicate în cazul retenţiei de apă, infecţiilor urinare şi dacă suferi de pietre la rinichi (litiază renală). Cu cât bei mai multe lichide cu atâta se va mări şi cantitatea de urină eliminată prin vezica urinară, eliminând surplusul apos şi pietricele formate la nivelul rinichilor.

Plantele medicinale cu acţiune diuretică au o serie de compuşi activi care pot ameliora mai multe probleme de sănătate. Ceaiurile care favorizează diureza sunt utile atât pentru bolile renale, cât şi pentru combaterea edemelor şi a afecţiunilor inimii şi ajută şi în tratarea gutei şi a obezităţii.

Cozile de cireşe, aliatele rinichilor

Cozile cireşelor conţin uleiuri volatile, săruri de potasiu, flavonoide şi taninuri. Sunt considerate unele dintre cele mai puternice plante cu rol diuretic antiinflamator, care acţionează benefic în următoarele probleme de sănătate: calculi renali, cistită, retenţie de apă. De asemenea, pot ameliora simptomele hipertensiunii arteriale uşoare. Codiţele de cireşe sunt utile în lupta contra excesului de kilograme şi combat celulita, favorizând prin diureză şi eliminarea depunerilor de grăsime. Pentru a obţine rezultate bune se recomandă decoctul din cozi de cireşe.

Cum îl prepari

Adaugi 2-3 linguri de de cozi de cireşe uscate la 500 ml de apă. Când apa dă în clocot, dai focul încet şi laşi să mai fiarbă domol, cam 10 minute. Strecori după 15 minute, apoi bei tot lichidul neîndulcit din cozi de cireşe pe parcursul întregii zile, în 3-4 reprize, de preferat între mese.

Coada-calului, utilă contra retenţiei de apă

Personalităţile marcante ale Evului Antic, precum Plinius cel Bătrân ori Galenus, au scris despre această plantă că are valenţe curative în special în bolile renale şi pulmonare. Pentru favorizarea diurezei se recomandă să bei ceai, infuzie ori decoct pe bază de coada-calului. Planta este adjuvant în prevenţia formării pietrelor la rinichi, ajutând la mărunţirea şi eliminarea lor. Este un ajutor şi în lupta cu kilogramele în plus. Coada-calului este bogată în potasiu, acid silicic, flavonoizi şi saponine, calităţi care o fac să fie benefică în tratarea retenţiei de apă în organism, a infecţiilor urinare şi renale, a bolilor reumatismale, artroze, metroragii, ulcer gastric.

Pui 3 linguriţe de coada-calului la 250 ml apă clocotită. Laşi la infuzat 10-15 minute, apoi strecori. Se recomandă să bei 2-3 căni pe zi. Mai poţi bea un suc din planta proaspătă. Îl obţii prin presare. Pui 2-3 linguriţe de suc de coada-calului la 250 ml de apă rece. Şi tinctura din acest remediu este bună. O prepari astfel: pui 20 g de plantă uscată la 100 ml alcool de 60º. Laşi la macerat 8 zile, apoi filtrezi. Iei 25-30 de picături diluate în puţină apă, de 3 ori pe zi.

Atenţie!

Nu folosi remedii din coada-calului dacă suferi de edeme cardio-renale. Coada-şoricelului detoxifică organismul

Printre compuşii plantei se regăsesc taninurile, uleiurile esenţiale, acidul salicilic şi vitaminele B9 şi C. Ceaiul de coada-şoricelului contribuie la eliminarea acidului uric din organism (în exces duce la apariţia gutei). Sunt cunoscute efectele diuretice şi sudorifice al acestei plante. Infuzia de coada-şoricelului este de folos pentru eliminarea toxinelor prin urină şi transpiraţie, fiind un aliat în scăderea febrei şi tratarea răcelilor. Remediile pe bază de coada-şoricelului sunt indicate şi în prevenţia reumatismului şi a problemelor articulare. Pentru ameliorarea simptomelor apărute în infecţiile urinare, precum cistita, se recomandă să bei ceai rece de coada-şoricelului. Consumat astfel este eficient în eliminarea microbilor şi bacteriilor din tractul urinar.

Cum îl prepari

Pui 1-2 linguri de coada-şoricelului la 500 ml apă clocotită. Laşi la infuzat cca 10-15 minute, apoi strecori. Bei infuzia pe parcursul unei zile.

De reţinut!

Coada-şoricelului nu se recomandă gravidelor, femeilor care alăptează, persoanelor alergice ori dacă suferi de hiperaciditate şi ulcer gastric. În doze mari, poate produce sensibilitate la razele solare.

Pentru români, cozile de cireşe şi mătasea de porumb reprezintă de departe cele mai utilizate leacuri atunci când au probleme cu rinichii (nisip, pietre, infecţii). Dacă îţi place să mănânci porumb, poţi să speli mătasea acestuia, apoi o usuci la soare. Mătasea de porumb se recomandă în cazul infecţiilor renale (nefrite, pielonefrite), chisturilor la rinichi, obezitate, celulită, cistită şi gută. Mătasea porumbului are un efect diuretic puternic, ceea ce o face să fie de mare ajutor în cazul infecţiilor urinare şi renale, acţionând ca un antibiotic natural în distrugerea bacteriilor. De asemenea, datorită compuşilor săi (mucilagii, vitaminele B, C, E, K, mineralelor precum seleniul, potasiul dar şi flavonoizilor), mătasea de porumb are şi efect antiinflamator, reducând inflamaţiile tractului urinar şi astfel combătând şi spasmele de la acest nivel.

Pui 1-2 linguri de mătase de porumb la 300 ml apă clocotită. Laşi la infuzat 15 minute, apoi strecori. Infuzia o bei neîndulcită. Iei 1 linguriţă din acest lichid o dată la 2-3 ore.