Ceaiuri care combat viermii intestinali

1 2 jpg jpeg

Paraziţii intestinaţi ai adultului sunt tenia (panglica), limbricii şi oxiurile, iar copiii sunt cei mai expuşi „atacurilor” giardiei. Limbricii şi oxiurile apar mai frecvent în mediul rural, în timp ce giardia afectează mai mult copiii din oraşe. „Infecţia cu limbrici apare din cauza consumului de fructe şi de legume nespălate, infestate cu ouăle acestor paraziţi, în timp ce apariţia oxiurilor, viermi cilindrici foarte mici, este cauzată de o igienă precară a mâinilor. Copiii nu se spală pe mâini după ce folosesc diverse obiecte sau după ce au fost la toaletă, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie. Obligatorie este şi curăţarea unghiilor, a locului unde se serveşte masa, dar şi igiena riguroasă a alimentelor consumate pentru a evita infestarea cu aceşti agresori periculoşi.” Când constatăm apariţia viermilor intestinali, iată câteva dintre cele mai eficiente remedii care au puterea să îndepărteze atacul acestor paraziţi!

Tratament complex

Seminţele de dovleac reprezintă un leac eficient în lupta cu viermii intestinali, în special cu oxiurile. Copiii trebuie să consume 10-15 g de seminţe pe zi, în timp ce adulţii vor mânca o cantitate mai mare: 20-30 de grame. Seminţele, mestecate foarte bine, se înghit, iar în final se bea o cană cu ceai de cimbrişor, care grăbeşte eliminarea viermilor. Tratamentul trebuie urmat cel puţin 10 zile.

Nucşoara, benefică în războiul cu paraziţii

Specialiştii europeni au constatat că decoctul de nucşoară are un efect benefic în lupta cu paraziţii. Acesta se prepară dintr-un vârf de cuţit de praf de nucşoară care se fierbe timp de două minute într-un vas cu 100 ml de apă. Se consumă două căni pe zi.

Infuzia de urzică şi-a căpătat renumele de duşman al paraziţilor intestinali. Leacul este foarte eficient când se prepară din două linguriţe de plantă uscată, care se infuzează, cinci minute într-o cană cu apă fiartă. Zilnic se beau câte două ceşti.

Măcrişul iepurelui, o alternativă

Infuzia se prepară dintr-o linguiţă de frunze proaspete, care se opăresc cu o cană de apă fierbinte. Planta se infuzează un minut, apoi se strecoară. Zilnic se consumă două ceşcuţe de ceai călduţ, una dimineaţa şi una la prânz, până când în scaun nu mai apare nici un parazit.

Gălbenele sunt la fel de eficiente în cura de deparazitare. Infuzia se prepară dintr-o lingură plină cu flori uscate, care se opăresc cu o cană de apă fierbinte. După un minut, ceaiul se strecoară şi se bea cald.

Leurda curăţă intestinele

Planta are proprietăţi terapeutice care curăţă destul de repede traseul digestiv de prezenţa viermilor intestinali. Tinctura se prepară din frunzele şi din bulbii plantei, care se pun într-o sticlă; deasupra se toarnă alcool de 40%. Esenţa se lasă la macerat timp de 14 zile la loc călduros. Tinctura se administrează de patru ori pe zi (câte 20 de picături diluate în ceai).