Ceaiul japonez Matcha, primul pas către starea de bine pe care o meriţi
Madonna consumă Matcha înainte de concerte, pentru a avea energie, Drake şi-a dezvoltat afacerile în jurul acestei băuturi, în timp ce Gwyneth Paltrow a inclus ceaiul japonez în shake-ul de dimineaţă pentru a-şi menţine silueta.
Poate că Matcha a intrat în lumina reflectoarelor cu ajutorul vedetelor dar succesul pe care l-a dobândit este doar datorită beneficiilor pe care acest ceai verde le oferă organismului: mai multă energie, o stare de bine, linişte interioară şi mulţi, mulţi antioxidanţi care luptă cu îmbătrânirea. Cum reuşeşte o singură băutură să bifeze toate nevoile tale este mai uşor de înţeles după ce îi afli întreaga poveste.
Istoria ceaiului Matcha
În ultimii ani, la nivel global, ceaiul Matcha a devenit un trend hot. Prezent în stories şi postări pe Instagram şi promovat nu doar de vedete, ci şi de medicii nutriţionişti, ceaiul verde Matcha a devenit un MUST pentru cei care îşi doresc să adopte un stil de viaţă cât mai sănătos. Şi, poate, să renunţe la cafea.
Ceaiul Matcha este un tip special de ceai verde, considerat superior datorită proceselor sale de cultivare şi de producţie. Îşi are originea în China dar matcha pe care o ştim noi astăzi provine din Japonia. Cei care au descoperit această pudră au fost călugării japonezi, care au inclus ceaiul în ceremoniile şi practicile lor spirituale. Călugării au descoperit că un consum zilnic de ceai Matcha le stimulează mintea dar, în acelaşi timp, o şi calmează. Aceste efecte au ajutat călugării să îşi păstreze stările meditative pentru mai multe ore, truc folosit şi în zilele noastre.
Cum ia naştere Matcha
Faţă de celelalte tipuri de ceai verde, Matcha se obţine diferit. Atunci când se aproprie recoltarea, planta primeşte un tratament unic – este umbrită timp de 21 de zile. În acele momente, planta intră în panică şi compensează lipsa luminii crescând nivelul de clorofilă şi de aminoacizi. Aşa putem explica motivul pentru care Matcha este campioană la nivelul de aminoacizi!
Şi atunci când vorbim despre măcirea frunzelor avem parte de un proces inedit: totul se face cu ajutorul pietrelor, lent, la o temperatură mică, 30 de grame de Matcha fiind obţinute într-o oră. Din acest motiv, atunci când consumăm Matcha, oferim organismului nostru întreaga frunză de ceai verde şi nu doar o infuzie, beneficiile fiind mult mai multe în acest caz.
Beneficiile ceaiului Matcha
Matcha este apreciată mai ales datorită numărului mare de antioxidanţi pe care îl conţine, de 130 de ori mai mulţi antioxidanţi comparativ cu orice alt ceai verde! Acesta este motivul pentru care ceaiul verde Matcha este deseori considerat un elixir al tinereţii fără bătrâneţe, în condiţiile în care antioxidanţii sunt cei care restabilesc echilibrul organismului, încetinesc procesele de îmbătrânire şi susţin sistemul imunitar.
Un alt motiv pentru care Matcha este pe lista favoritelor doamnelor şi domnişoarelor este pentru aceste ceai japonez te ajută şi să slăbeşti. EGCG este antioxidantul pe care Matcha îl conţine şi care previne nu doar bolile cardiovasculare ci şi obezitatea. Un studiu publicat în 2005 în Jurnalul American de Nutriţie a descoperit că participanţii care au băut zilnic acest ceai verde, pe parcursul a 12 săptămâni, au pierdut aproape de două ori mai multe multe kilograme faţă de cei care nu au băut. Iar rezultatele s-au văzut indiferent dacă participanţii au ţinut sau nu o dietă.
La asta mai adaugă: întărirea sistemului imunitar, îmbunătăţirea memoriei şi puterea de concentrare, energie mai multă şi minte relaxată. L-Teanina este componenta pentru care ceaiul Matcha a fost apreciat chiar şi de către călugării japonezi. L-teanina are două efecte extraordinare: ne ajută să fim vigilenţi şi să ne concentrăm, în timp ce ne relaxează mintea şi reduce orice tip de anxietate.
Iar ultimele studii oferă rezultate spectaculoase: cercetările de la Universitatea Salford au arătat că matcha este foarte eficientă în uciderea celulelor responsabile de cancerul mamar. Iar în unele cazuri, matcha a fost capabilă chiar să şi stopeze răspândirea cancerului în organism.
Iată câteva motive ai pentru a consuma Matcha şi a experimenta pe propria piele beneficiile unei cesti de ceai pline de sănătate. Ce zici? Încerci o Matcha rezoluţie anul acesta?
Recomandarea noastră: Matcha Infused. Ceaiurile Matcha BIO Infused, Ceremonial şi Imperial, provin din plante de calitate superioara ce au fost atent selecţionate, pentru a răspunde cât mai bine unui raport corect preţ-calitate şi celor mai exigente dorinţe ale cunoscătorilor acestei minunate pudre.
Matcha Imperial Infused are o personalitate rafinată, elegantă şi o vibraţie unică! O sursă excepţională de energie şi beneficii! Este un ceai de nivel superior, organic, fiind caracterizat de arome bogate şi de un gust plăcut şi blând. Este potrivit pentru ocazii speciale, dar şi pentru consumul zilnic al celor ce pun accent pe calitatea deosebită a ceaiului matcha.
Matcha Ceremonial Infused este un ceai bio de nivel superior, categoria ceremonială, potrivit pentru consumul zilnic pentru cei care apreciază calitatea ceremonial a ceaiului matcha. Are o aroma deosebită si un gust plăcut, încorporând toate calităţile unui matcha ceremonial adevărat.