Ce trebuie să ştii înainte de un implant dentar

1 2 jpg jpeg

Deşi multe persoane se tem să facă un implant dentar, tehnicile stomatologice au evoluat atât de mult încât durerea şi disconfortul intervenţiei s-au diminuat considerabil. Despre acestea şi despre pregătirea înainte de procedură am discutat cu medicul Gabriel Cojocariu, specialist Implantologie Orală. Se poate apela la anestezia intravenoasă sau sedarea conştientă în timpul intervenţiei?

Dr. Cojocariu: Pentru pacienţii care au o teamă incontrolabilă de dentist, tehnologia a avansat, astfel încât se practică anestezia intravenoasă la cerere. În unele clinici pacienţii pot beneficia în siguranţă de această procedură, mai ales dacă în echipă există un medic anestezist cu experienţă. Sunt monitorizate funcţiile vitale pe tot parcursul intervenţiei.

Pacientul poate alege tipul de implant sau medicul?

Deşi toate implanturile (şuruburile) sunt confecţionate din acelaşi material (titan sau zirconiu), există diferenţe semnificative între ele legate de design, funcţionalitate, cât şi de preţ. Astfel, e bine să te sfătuieşti cu medicul tău înainte de alege varianta care ţi se potriveşte cel mai bine.

Se administrează antibiotic?

Dr. Cojocariu: Cei mai mulţi medici recomandă cel puţin o doză de antibiotic înainte de intervenţie. Această practică există în scop profilactic şi trebuie să urmezi sfatul medicului, nu să decizi pe cont propriu să nu iei medicamentul.

Citeşte şi: Cum să scapi de frica de dentist

E posibil să apară umflături, vânătăi?

În funcţie de reacţia fiecărui organism şi ţesut în parte, există posibilitatea de a suferi umflături şi vânătăi. Inserarea unui implant este o procedură chirurgicală uşor invazivă care poate avea astfel de urmări. Nu înseamnă nici că implantul nu este inserat corect, nici că medicul a procedat greşit, există, de altfel, o regulă nescrisă - „Te umfli în 2 zile şi te dezumfli tot în 2 zile” - aşa că este important să ţii legătura cu stomatologul pe toată perioada de după inserare.

Implantul are „garanţie pe viaţă”?

Deşi multe clinici stomatologice au apelat la un artificiu de marketing oferind garanţie pe viaţă pentru implanturile dentare, este bine să citeşti cu atenţie toate documentele înainte de a fi încântat de acest avantaj. Garanţia pe viaţă se acordă exclusiv componentei metalice, adică şurubului inserat în os sau coroanei protetice care acoperă şurubul, nu şi componentei biologice. În plus, garanţia se păstrează numai în cazul în care repetaţi controlul medical de două ori pe an şi numai dacă faceţi igienizări de rutină, menite să vă menţină sănătatea dentară.

2 jpg jpeg