Ce se modifică de la 1 iulie în sistemul asigurărilor de sănătate

1 consultatii asigurari jpg jpeg

Guvernul a aprobat noi măsuri care au ca scop asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale de prevenţie, dar şi la cele pentru diagnosticarea, tratamentul şi monitorizarea bolilor.

Guvernul a aprobat Hotărârea privind pachetele de servicii şi Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022.

Spitalele particulare aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări pot percepe o contribuţie personală, care este diferită de coplată. Aceasta reprezintă, în cazul unei spitalizări, diferenţa dintre tariful decontat din Fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate pentru rezolvarea cazului şi tariful perceput de furnizorul privat pentru rezolvarea aceluiaşi caz.

Potrivit CNAS, noile reglementări includ şi asigurarea unui pachet de prevenţie pentru adulţii asimptomatici cu vârsta peste 40 de ani. Mai exact, acest pachet prevede până la trei consultaţii pentru evaluarea riscului, intervenţia asupra factorilor şi obiceiurilor de viaţă care determină riscurile, precum şi monitorizarea pacienţilor. Aceste consultaţii pot fi efectuate de furnizori aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Noi servicii la medicul de familie

De la 1 iulie, se decontează o consultaţie la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecţiuni cronice/asigurat (în prezent, se decontează cel mult patru consultaţii/an pentru bolile cronice).

Medicii de familie pot acorda noi servicii - spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, măsurarea indicelui de presiune gleznă - braţ, efectuare şi interpretare EKG pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate.