Ideea de a dormi dezbrăcat nu este agreată de toată lumea. Nu doar vara, ci şi atunci când temperaturile sunt mai mici, cuprinse între 18 şi 24 de grade Celsius, dormitul dezbrăcat are câteva avantaje de care este bine să profiţi.

Adormi mai uşor

Atunci când dormi dezbrăcat, ai şanse mai mari să adormi mai repede. Temperatura corpului, una dintre cheile bunei funcţionări a ritmului circadian sau a orologiului intern, se modifică pe parcursul zilei, scăzând uşor seara, ceea ce ne ajută să ne relaxăm mai uşor. Dacă dormi dezbrăcat, temperatura va scădea mai repede, iar acest lucru te ajută să pui geană pe geană mai uşor.

 

Previi infecţiile

Absenţa hainelor pemite corpului să respire, prin urmare, se reduc transpiraţia şi umiditatea, ceea ce poate preveni infecţiile, mai ales în cazul femeilor. Aerisirea naturală a corpului previne pariţia candidozei, care este favorizată de căldură şi umezeală. „Purtarea hainelor noaptea, mai ales vara, este propice dezvoltării ciupercilor. Femeile care dorm dezbrăcate îşi lasă vaginul să respire”, a afirmat Katherine Hall, specialist în somnologie.

Şi pentru bărbaţi există avantaje: condiţiile mai reci de somn permit testiculelor să rămână la o temperatură mai scăzută, cu avantaje asupra spermei şi a bunei funcţionări a sistemului reproducător.   

 

Ajută la slăbit

Când ai pijamale, temperatura corpului este ceva mai ridicată. În lipsa acestora, temperatura scade la 36 de grade Celsius, iar acest lucru ajută inclusiv la pierderea în greutate, deoarece organismul consumă calorii în încercarea de a se reîncălzi. Aşadar, profită de acest gest simplu pentru a pierde uşor în greutate!  În plus, când dormi dezbrăcat, se secretă mai puţin cortizol, hormonul stresului, care creşte apetitul.

Citeste si: Ai vaginul uscat? Care sunt cele mai importante cauze

Favorizează buna circulaţie a sângelui

În momentul în care dormim cu pijamale şi ne întoarcem de pe o parte pe alta, acestea se pot strânge, afectând circulaţia în anumite părţi ale corpului. Lipsa hainelor are efect opus, îmbunătăţind circulaţia sângelui.

 

Creşte stima de sine

O cercetare a arătat că stima de sine poate creşte în momentele în care îţi admiri corpul. Acest lucru te ajută şi să îţi accepţi trupul aşa cum este el.