Unora poate li se pare că stresul este doar un cuvânt „la modă” şi că, în realitate, să spui că eşti stresat este un moft, cu atât mai mult „când eşti tânăr şi ai toată viaţa înaintea ta”… Lucrurile nu stau însă chiar aşa.

Poate că tocmai când eşti tânăr şi viaţa ta depinde de cum îţi aşterni, simţi şi mai puternic apăsarea lucrurilor pe care le aştepţi de la tine. Puţină empatie şi o privire înapoi în timp şi ar fi suficient să înţelegem că şi un adolescent are parte de stres în diverse proporţii şi sub diferite forme.

Teama de eşec sau că mediul nu-l va accepta şi-l va izola poate alimenta stresul la adolescenţi. De aici apare şi strădania permanentă a acestuia de „a se integra” – cazul celor mai mulţi – dar şi „izolarea impusă”, la care se condamnă cei mai temători, mai timizi.

Aceştia din urmă preferă să nu se confrunte deloc cu necesitatea de adaptare – cazul tinerilor care trăiesc mai mult în mediu virtual, pe reţelele de socializare sau cu jocuri de calculator decât alături de prieteni în carne şi oase.

Părinţii sunt în măsură să creeze o reţetă echilibrată pentru copil, astfel încât diversitatea activităţilor din program să-i ofere acestuia posibilitatea unei dezvoltări armonioase atât fizice, cât şi psihice.

Este deja dovedit rolul benefic al sportului. Nu ne referim la sportul de performanţă, ci la cel de plăcere, care întăreşte încrederea de sine şi spiritul de apartenenţă la un grup.

Hormonii sunt şi ei de vină

În adolescenţă, pe lângă provocările inerente legate de noile cerinţe (evaluări, examene, admitere la liceu etc.), apar şi transformările hormonale care pun şi ele presiune, iar tinerii se pot speria de ceea ce simt că se întâmplă cu ei.

Specialiştii spun că prin această etapă trec mai uşor cei care au parte de suport familial bun şi de comunicare. Simplul dialog sincer, pe care îl poţi avea cu adolescentul tău din care să afle că şi tu ai trecut prin aceleaşi temeri şi frământări, este de ajutor.

Nu folosi însă momentul pentru a-l „lipi” şi mai tare de tine, încearcă să-l ajuţi să-şi găsească un loc în lumea celor de vârsta lui, fiindcă o dezvoltare personală independentă este esenţială pentru devenirea lui.

Conflictele din familie adâncesc stresul

Un factor agravant al stărilor de stres prin care trec adolescenţii este atmosfera conflictuală din familie. Dacă în familia voastră sunt tensiuni, ca părinţi, aveţi datoria de a găsi calea de a le dezamorsa cu orice preţ. Acestea sunt nocive pentru copil la orice vârstă, dar mai cu seamă la pubertate, când nevoia de echilibru este imensă.

Apartenenţa la grup, cu bune şi rele

Unii părinţi se plâng că o dată cu intrarea în adolescenţă, copilul se schimbă şi aproape că nu-l mai recunosc. Din dorinţa de a nu fi respins de grup, tânărul este dispus să renunţe la ceea ce-l personalizează şi să „îmbrace uniforma” grupului.

Şi asta este în mare parte din cazuri o fază de tranzit, dar părinţii trebuie să fie atenţi, pentru a putea interveni dacă în poveste apar băuturile alcoolice, absenteismul şi rezultatele şcolare proaste şi, mai grav, drogurile.

4 paşi pentru a reduce stresul

1. Identifică, împreună cu copilul tău, factorii de stres.

2. Analizaţi cu obiectivitate situaţia

3. Nu amânaţi rezolvarea problemelor. Problemele ignorate se vor agrava, provocând şi mai mult stres. O dată ce aţi stabilit un plan de acţiune, treceţi imediat la fapte.

4. Cere ajutor dacă situaţia te depăşeşte.

Adelina Bobaru
psiholog, www.centrulpsihoarmonie.ro


Adolescenţii nu vorbesc despre emoţiile lor, deoarece cred că îi fac să pară slabi şi laşi. Învăţarea este pusă în relaţie directă cu performanţa în cazul examenelor, ceea ce pune şi mai mare presiune pe umerii lor şi creşte implicit teama de eşec.

Mai mult, li s-a cerut încă de când erau mici să repare mereu greşelile, ceea ce leagă performanţa de slăbiciune şi nu de punctele forte. Teama de eşec poate duce la renunţarea sau evitarea confruntării, ceea ce nu ar mai pune în pericol imaginea de sine în proprii ochi şi în ochii altora.

Pentru a transforma frica într-o experienţă mai puţin dureroasă, este nevoie mai întâi să înţelegem, noi, adulţii, că nu „modelăm“ caracterul, mintea sau personalitatea, ci doar ghidăm, influenţăm, dar nu impunem.

Apropiindu-ne, putem vorbi cu ei, acceptând mai întâi noi care le sunt dificultăţile. Îi putem ajuta împărtăşind cu ei experienţa fricii, povestindu-le cum am reuşit noi să trecem peste, explicându-le că frica este doar o emoţie şi nu o certitudine privind viitorul, că nereuşita implică, de fapt, câştigarea experienţei.