Ce gesturi trădează un paranoic

1 2 jpg jpeg

Izolarea de ceilalţi

Oamenii cu probleme psihice grave au tendinţa de a elimina orice comunicare cu cei din jur şi îşi doresc să beneficieze de cât mai mult spaţiu şi singurătate. Schimbările drastice de personalitate care durează timp îndelungat, însoţite de dorinţa de izolare, nu sunt normale. Nu uita însă că fiecare are nevoie de un spaţiu personal şi de o doză minimă de anxietate. Acestea sunt esenţiale pentru viaţa umană.

Halucinaţii din ce în ce mai dese

Bolile de tipul schizofreniei pot produce iluzii şi halucinaţii care duc la un comportament neobişnuit şi la relaţii interpersonale nefireşti. Se poate întâmpla ca persoanele să cadă într-o stare de transă, devenind imobili şi neresponsivi, aproape absenţi. O persoană schizofrenică poate deveni mai puţin sociabilă. Aceasta va trece de la o idee la alta fără nicio legătură, poate râde necontrolat sau poate povesti fantasme ce îi par reale.

Comportament haotic

Tulburările psihotice se manifestă în general printr-o atitudine şi un comportament ciudat, dar nu neapărat negativ. Paranoicii se pot îmbrăca diferit, pot alege un alt ton sau alte abordări ale unor persoane cunoscute, pot avea crize inexplicabile de râs sau de plâns, chiar în mijlocul unor discuţii importante. Şi atacul de panică, reprezentat chiar de diverse fobii, poate fi extrem de periculos, deoarece episoadele anxioase se multiplică de obicei, fără un tratament specific.

Mai citeşte şi:

Spaţiile verzi reduc riscul de boli psihice