Cataplasme care calmează reumatismul

1 2 jpg jpeg

Când auzi cuvântul cataplasmă te gândeşti probabil că este vorba despre un remediu natural învechit, care în zilele noastre nu-şi mai află rostul.

Află că lucrurile nu-s nici pe departe aşa. Şi, la nevoie, merită să încerci astfel de tratamente fiindcă în majoritatea cazurilor sunt eficiente. De pildă, durerile date de bolile reumatice pot fi ameliorate cu ajutorul catamplasmelor pe bază de ceapă, argilă, varză sau hrean. Cum le prepari Ai nevoie de un pansament sau o bucată dintr-un material textil moale, de faşă şi de remediu (ceapă, hrean, argilă etc.), care se amestecă bine cu apă caldă.

Pasta astfel obţinută se întinde pe pansament sau materialul textil (cu o grosime de maximum 1-2 cm), după care pliezi materialul ca un buzunar. Cataplasma, care nu trebuie să fie grea şi rigidă, se aplică pe piele în zona dureroasă şi se leagă cu o faşă.

Se taie mărunt 1-2 cepe şi se pun în tifon (ca într-un săculeţ), apoi se aplica pe zona dureroasă pentru cel puţin 30 de minute (se poate ţine cel mult 2 ore). Peste cataplasma cu ceapa este indicat să se pună şi o folie de plastic, astfel împiedicându-se pierderea rapidă a substanţelor active prin evaporare.

Se toacă mărunt o ceapă mare care se amestecă bine cu argilă şi apă caldă, până la obţinerea unei paste de consistenţa smântânii. Se aplică direct pe zona afectată, într-un strat de 2 cm, şi se acoperă cu un material care ţine cald.

Se pune o dată pe zi şi se ţine 2-3 ore. Şi cataplasmele doar cu argilă sunt eficiente pentru calmarea durerilor reumatice şi pentru diminuarea inflamaţiei. Acestea se ţin o oră pe zona dureroasă, de 3-4 ori pe zi.

Pentru a obţine pasta necesară pentru cataplasmă este nevoie de făină de hrean. Pentru aceasta, se taie hreanul bucăţele şi se pune la uscat lângă o sursă de căldură, apoi se macină în râşniţa de cafea.

Praful obţinut împreună cu tărâţe de grâu (în cantităţi egale) se înmoaie cu apă şi se amestecă. Pasta pusă pe tifon şi învelită se aplică pe articulaţiile afectate. Durerile trec dacă pe zona afectată se aplică o cataplasmă cu hrean atât timp cât nu apare usturime şi senzaţie de arsură.

Castanele sălbatice conţin escină, o substanţă care reduce inflamaţiile, de aceea, acest remediu este indicat contra durerilor reu¬matice. Se amestecă făină de castane sălbatice cu făină de grâu (în părţi egale), peste care se adaugă oţet. Cataplasmele se aplică pe zonele dureroase şi se ţin 20 de minute.

Leacul cel mai cunoscut şi deosebit de eficient împotriva durerilor reumatice rămâne varza crudă. Acest leac la-ndemână reduce inflamaţiile şi alină durerile reumatice.

Se zdrobesc foi de varză – din care s-au îndepărtat nervurile mari – trecând peste ele cu sucitorul. Foile se aplică, în straturi de câte 3-4, direct pe locul dureros şi se prind cu o faşă elastică. Se schimbă de câteva ori pe zi.

• Cataplasmă cu pastă de cartofi cruzi, ceapă tăiată mărunt şi seminţe de in fierte. Se aplică de 3-4 ori pe zi în reprize de câte o oră.

• Cataplasmă cu usturoi - se curăţă un căţel de us¬turoi, se pisează, se împachetează într-o cârpă umedă şi se aplică pe genunchiul dureros. Se ţine 20 de minute.