„Trebuie să mă operez de cataractă, dar mi-e foarte teamă. Aţi putea să-mi spuneţi cât durează operaţia şi cât de lungă e recuperarea?” - Mioara Olteanu, Buzău

dr. Adina Grigorescu, medic oftalmolog

„Durata operaţiei şi recuperarea postoperatorie sunt variabile, în funcţie de fiecare caz în parte.

Într-un caz ideal, în care pacientul se prezintă la timp la operaţie (nu aşteaptă să avanseze foarte mult cataracta, situaţie în care şi operaţia devine foarte dificilă), aceasta se poate face prin facoemulsificare (cu ultrasunete), durata fiind de obicei scurtă (20-30 minute).

Dacă intraoperator totul a decurs bine, recuperarea vizuală este la scurt timp după operaţie.

Până la vindecarea completă vor trece aproximativ 4-6 săptămâni, perioadă în care pacientul trebuie să evite eforturile fizice mari, să nu se lovească la ochi, să nu stea în curent şi să facă un tratament cu picături la ochiul operat.”