Care mezeluri sunt mai sănătoase

1 2 jpg jpeg

Dacă totuşi optăm să avem pe masă crenvurşti, jambon de curcan ori şuncă presată sau orice alt mezel, este indicat să avem în vedere câteva sfaturi care ne vor ajuta să le alegem pe cele cât mai proaspete şi mai puţin dăunătoare pentru organism. Iată care mezeluri sunt mai sănătoase!

Atunci când cumpăraţi mezeluri, primul lucru pe care ar trebui să-l aveţi în vedere este culoarea acestora.

Iată care mezeluri sunt mai sănătoase

Zăriţi pe rafturile din supermarket crenvurştii rozalii, din piept de pui (cel puţin aşa scrie pe eticheta lor). Deşi e aproape imposibil să le rezistaţi, trebuie să ştiţi că aceştia sunt cei mai dăunători pentru organism.

Deşi au o culoarea vie, nu aşa ar trebui să arate nişte crenvurşti. Trebuie să-i alegeţi pe cei care au culoarea cât mai apropiată cu pieptul de pui. Ocoliţi mezelurile care sunt mai colorate şi plac ochiului. E clar că aceştia sunt plini de substanţe dubioase. Printre mezelurile care sunt mai sănătoase se numără cele care au culoare naturală.

Ne mai plac mezelurile cu diverse condimente precum busuiocul sau usturoiul. Ce delicioase sunt! Nu-i aşa?Totuşi, specialiştii ne recomandă să ne ferim de acestea. De exemplu, usturoiul poate acoperi cu uşurinţă un miros neplăcut de carne. Aşadar, e posibil ca aceste mezeluri să nu fie tocmai proaspete.

Care mezeluri sunt mai sănătoase: file de vită crud uscat sau muşchi de porc crud-uscat

Mai este un aspect de care trebuie să ţineţi cont: cât de zemoase sunt. Dacă pe hârtia în care au fost împachetate se observă un lichid, e clar un semn că acestea nu sunt de calitate. Asta înseamnă că aceste mezeluri au fost exagerat de mult injectate şi că, de fapt, plătiţi pentru soluţia injectabilă acelaşi preţ cu cel al kilogramului de carne.

De asemenea, mare atenţie şi la semnele de ace de pe mezeluri. De exemplu, la foarte multe sortimente de şuncă se pot vedea cu ochiul liber urmele de ace prin care mezelul respectiv se injectează cu saramură. E clar că cele mai sănătoase sortimente de mezeluri sunt şi cele care nu au urme de înţepături.

Însă, concret vorbind, cele mai sănătoase mezeluri sunt cele crud-uscat pentru că sunt crude şi uscate la afumătoare. De exemplu, file de vită crud uscat sau muşchi porc crud-uscate.

De asemenea, alegeţi mezelurile din curcan sau pui, precum jambon din piept de curcan sau pastramă de piept de curcan.

În plus, e bine să căutaţi mezeluri care nu conţin E-uri. Trebuie să aveţi în vedere că acestea trebuie consumate în două-trei zile de la cumpărare. Se strică mult mai repede, dar sunt mezeluri mult mai sănătoase.