Când faci rapelul dacă te-a infectat între cele două doze de vaccin contra COVID-19

1 vaccin covid jpg jpeg

Sunt numeroase cazuri de persoane, inclusiv din ţara noastră, care s-au îmbolnăvit de COVID-19 fix în intervalul dintre cele două doze de vaccinare. Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a explicat când se poate face rapelul în această situaţie.

„Dacă persoana respectivă este cu stare generală bună, este afebrilă, debarasată de virus, având test negativ, se poate vaccina oricând în acest interval după vindecare, însă este bine să lăsăm imediat după vindecare o perioadă de circa 10-14 zile, perioada de convalenscenţă, în care este important să se definitiveze, să se remită toată reacţia inflamatorie de după boală şi sigur, ulterior, persoana respectivă se poate vaccina. Deci un interval de circa două săptămâni de la momentul vindecării este rezonabil pentru a se vaccina”, a precizat medicul Valeriu Gheorghiţă la Digi24.

Totodată, în România, în jur de 1.080 de oameni care au făcut şi a doua doză de vaccin s-au infectat cu noul coronavirus. Potrivit medicului Valeriu Gheorghiţă, în cele mai multe cazuri, diagnosticul a fost pus între 10 şi 14 zile de la rapel.

„Noi ştim că beneficiile după doza de rapel sunt undeva după ziua 10, ceea ce înseamnă că momentul expunerii era mult mai devreme faţă de momentul în care se împlinesc aceste beneficii maximale”, a menţionat medicul Valeriu Gheorghiţă la Digi24.