Când este recomandată mielografia

1 2 jpg jpeg

Mielografia este o examinare imagistică invazivă a măduvei spinării, care oferă informaţii despre măduvă, nervi şi membranele care o învelesc.

Analiza este indicată pentru a depista anomalii ale coloanei sau pentru a evalua afecţiuni precum leziunile, infecţiile sau tumorile.

Cum se face mielografia

Pacientul este aşezat pe o parte sau pe burtă şi i se face un anestezic local, apoi i se injectează, cu ajutorul unui ac mare, o substanţă de contrast prin puncţie lombară în canalul spinal. Substanţa apare pe monitorul aparatului cu raze X, permiţându-i radiologului să vadă coloana vertebrală, spaţiul subarahnoidian şi alte structuri din vecinătate mai clar decât în urma unei radiografii standard. După mielografie, se efectuează şi o tomografie computerizată. Întreaga procedură durează aproximativ 1 oră şi jumătate, iar după încheierea ei, pacientul va mai rămâne în spital cel puţin 2 ore.

Când este indicată mielografia                               

Mielografia se recomandă pentru a detecta schimbări sau anomalii ale acestor zone din organism (măduva, nervii) sau când alte tipuri de proceduri nu au fost concludente. De asemenea, investigaţia poate fi efectuată pentru a evalua afecţiuni precum hernia de disc, tumorile spinale sau cerebrale, infecţiile sau inflamaţiile coloanei vertebrale sau ale creierului, stenoza spinală, spondilita anchilozantă, pintenii osoşi, chisturile, afectarea rădăcinilor nervilor spinali şi arahnoidita.

De ce pregătiri e nevoie înainte de mielografie

Înainte de programarea unei mielografii, pacientul trebuie să-şi informeze medicul dacă se află în tratament cu antibiotice sau cu anticoagulante, dacă are un istoric de crize epileptice şi dacă este alergic la anestezicele locale. Alimentele solide trebuie evitate cu câteva ore înainte de procedură, dar se va mări aportul de apă. Pentru investigaţie, pacientul trebuie să-şi scoată bijuteriile, ochelarii, aparatele dentare şi alte obiecte metalice care pot interfera cu razele X.

Pacientele însărcinate trebuie să anunţe acest lucru, deoarece fătul va fi expus la radiaţii.