Când este indicată măsurarea câmpului vizual

1 2 jpg jpeg

Determinarea câmpului vizual este un examen clinic care se efectuează în cazul în care se bănuieşte un glaucom, în caz de ambliopie (i se mai zice şi „ochiul leneş“ şi reprezintă vederea slabă a unui ochi) ori de hemeralopie („orbirea de zi“ sau „orbul găinilor“, adică scăderea vederii la lumină slabă) sau în cazul unor probleme neurologice.

Nu implică disconfort

Testul măsoară vederea centrală şi cea periferică, pentru fiecare ochi în parte.

Pentru relizarea testului de măsurare a câmpului vizual nu sunt necesare pregătiri speciale ale pacientului. Iar pe parcursul examinării, acesta nu va resimţi niciun disconfort.

Cum se face testul

Examinarea se poate realiza prin mai multe metode, prin acoperirea fiecărui ochi în parte (pentru a elimina orice eroare), iar în timpul testului pacienţii trebuie să privească înainte.

Privind înainte, pacientul trebuie să numere câte degete îi sunt arătate de către medic. Dar, rezultatul exact îl dă totuşi un aparat computerizat. Unul din ochi este acoperit, iar pacientul îşi aşază capul pe un suport.

În general, primul ochi supus testului este cel drept. Când va vedea lumina şi mişcări de diverse intensităţi, în locuri diferite, pacientul trebuie să apese un buton. Astfel, se poate crea o hartă computerizată a câmpului vizual pentru fiecare ochi în parte.

Ce boli poate diagnostica

Examenul de măsurare a câmpului vizual poate semnala leziuni ale nervului optic (glaucom), boli retiniene centrale ori periferice, afecţiuni ale pleoapelor, cum este ptoză (pleoapă căzută) sau poate depista boli ale nervului optic sau care afectează modul de transport al informaţiei de la ochi spre cortexul occipital al creierului unde informaţia este procesată ca imagine.

Info

Examenul computerizat de determinare a câmpului vizual costă între 60 şi 100 de lei.