Cancerul de col uterin poate fi prevenit!

1 2 jpg jpeg

Între 23 şi 29 ianuarie, în Europa este marcată Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin. O afecţiune care ucide în fiecare an, în întreaga lume, 200.000 de cazuri de persoane. Astfel, cancerul de col uterin devine a doua cauză de deces după cancerul de sân.

Cancerul de col este o afecţiune malignă a celulelor de pe suprafaţa colului (partea inferioară a vaginului). În faza de debut, cancerul nu dă simptome, dar poate da sângerări sau secreţii atipice. În fazele mai avansate apar: durere în zona pelviană şi chiar de spate, precum şi umflarea picioarelor.

Poate fi depistat printr-un examen anual

Cancerul de col uterin poate fi depistat prin examenul Babeş Papanicolau, recomandat în fiecare an femeilor de până în 45 de ani. După 45 de ani, se recomandă efectuarea testului o dată la şase luni, indiferent de existenţa sau de lipsa activităţii sexuale.

Testul Babeş Papanicolau poate fi însoţit de teste ajutătoare. “Analiza genotipurilor HPV este cel mai bun ghid în estimarea evoluţiei biologice a leziunilor precanceroase ale colului”, precizează dr. Karimzadeh Ana, medic specialist ginecologie, clinica Medcenter. În peste 99% din cazurile de cancer de col uterin este implicat şi virusul HPV. Se estimează că cel puţin 75% din femeile active sexual se infectează cel puţin o datăcu unul din tipurile de virus HPV.

Cine e la risc?

Femeile care şi-au început viaţa sexuală la o vârstă precoce, dar şi cele care au parteneri multipli sunt la risc de a face cancer de col. De asemenea, cele cu mai mult de 5 sarcini şi fumătoarele ar trebui să-şi facă investigaţii mai amăunţite regulat. Afecţiunea poate apărea la orice vârstă, dar este mai des întâlnită între 30 şi 40 de ani.