Copiii crescuţi în preajma bunicilor se dezvoltă mai armonios, relaţia bunici-nepoţi fiind specială. Dar ce facem când părinţii şi bunicii au păreri diferite privind educaţia micuţilor?

În zilele noastre, când părinţii sunt extrem de ocupaţi, este o binecuvântare să ai bunici care să aibă grijă de nepoţi. Singura problemă care poate apărea este atunci când diferă părerile despre cum se creşte un copil. De multe ori, părinţii le reproşează bunicilor că încearcă să-i înveţe cum se cresc copiii sau că-i răsfaţă prea mult pe nepoţi.

Lupta pentru "supremaţie"

Am auzit deseori bunici spunând „cu mine copilul mănâncă tot”, sau „pe mine mă ascultă, n-am probleme să mă înţeleg cu el”, în vreme ce părinţii se vaită că micuţul este prea răsfăţat de bunici.

Adevărul este undeva la mijloc, iar această concurenţă între părinţi (care vor să-şi crească fiul sau fiica aşa cum ar fi vrut ei să fie crescuţi) şi bunici (care ar dori să repare greşelile pe care le-au făcut ca părinţi) este dăunătoare copiilor. Nici bunicii, nici părinţii nu vor avea o relaţie adevărată cu micuţul câtă vreme fiecare dintre ei va fi ocupat să demonstreze că e mai bun.

Colaborare şi calm

Bunicii care se ocupă de nepoţi sunt, bineînţeles, de preferat bonelor. Pentru a evita apariţia conflictelor, bunicii trebuie să înţeleagă că ei nu cresc copilul, ci doar îl supraveghează. Este bine să aibă suficientă răbdare încât să poată evita un conflict cu părinţii. De exemplu, dacă părinţii fixează reguli este bine ca bunicii să nu le schimbe.

Ca bunic, dacă ai impresia că atitudinea părinţilor nu este corectă faţă de copil, stai de vorbă cu ei pentru a vedea ce se poate face. În niciun caz, nu te alia cu nepotul împotriva părinţilor, dându-i impresia că, atunci când este cu bunicii, i se permite orice. În felul acesta nu te va iubi mai mult, ci va profita de îngăduinţa ta.

Cât este "prea mult"

Bunicii ar trebui să se gândească la faptul că au avut timp să-şi exercite „meseria” de părinte
la vremea lor. Lumea s-a mai schimbat şi este posibil ca fiica/fiul lor să aibă alte idei privind educaţia unui copil. Ca bunic, chiar dacă observi lucruri cu care nu eşti de acord, nu te grăbi să corectezi sau să dai sfaturi. Poţi încerca să dai nişte sugestii, cu calm şi tact, astfel încât să nu sune a critică.

Bunicii, prin experienţa de viaţă, au datoria să încerce să rezolve divergenţele, să comunice cu membrii familiei şi să asculte ce are de spus fiecare parte. Răsplata şi recunoaşterea faptului că bunicii au făcut o treabă bună sunt amintirile de neuitat ale nepoţilor şi recunoştinţa copiilor pentru ajutorul pe care l-au dat.

Avantajul de a avea bunici

Explică-i copilului că fiecare casă funcţionează după regulile ei, şi ce este permis la bunica poate să fie interzis la mama acasă. În felul ăsta, vei evita să auzi replica: „Eşti rea, bunica mă lasă să fac cutare lucru, şi tu nu”.

Bunicii sunt cei care reuşesc, de multe ori, să îmbunătăţească relaţiile dintre copii şi părinţi, mai ales la vârsta adolescenţei. Micii rebeli, ce par că nu-şi găsesc drumul în viaţă şi nu se înţeleg cu nimeni, sunt într-un veritabil război al generaţiilor cu părinţii.

Dar bunicii reuşesc, deşi îi despart două generaţii, să găsească o cale de comunicare, să se facă ascultaţi şi să medieze conflictele. Au mai mult timp, mai multă disponibilitate sufletească, mai multă răbdare şi o altă atitudine.