Boală fără leac? Iată cum să-i faci faţă!

1 2 jpg jpeg

Când a aflat că suferă de lupus, o boală autoimună gravă, Laura (32 de ani), a izbucnit în lacrimi. S-a frământat o zi întreagă, punându-şi întrebarea firească „De ce eu?“. Nu s-a complăcut însă în postura de victimă. S-a gândit să-şi folosească energia pentru a curma suferinţa altora, ca să uite de propria suferinţă. A început să facă proiecte pentru copiii instituţionalizaţi şi a adoptat un copil. Şi a învăţat să aprecieze fiecare clipă: „Boala îmi reaminteşte, în fiecare zi, că nimic nu e definitiv, că trebuie să mă bucur de ceea ce am. Spre exemplu, ajunsesem să nu mai pot dansa. După un an de tratament, când am putut, în fine, să fac primii paşi de dans, am plâns de fericire”. Dorinţa de a nu fi învins

Laura are, fără doar şi poate, stofă de luptătoare. Deviza ei, „ajută ca să fii ajutat“, i-a dat un sens vieţii. Dar câţi au puterea de a se ridica şi de a merge mai departe? Fiecare adoptă propria strategie pentru a alunga frica legată de boală.

Pentru un bolnav incurabil, nu există prea multe opţiuni: fie se lasă în voia disperării, fie se mobilizează pentru a trăi mai departe alături de cei dragi. Din nefericire, cei din jur ştiu rareori cum să se comporte cu o persoană care a primit un verdict atât de dur. Numai bolnavul ştie ce e-n sufletul lui... Furia, sentimentul de vină sau de neputinţă îl macină adesea – un cerc vicios din care se iese numai cu voinţa şi dorinţa de a nu fi învins.

Mecanismele de autoprotecţie

Există 5 mari etape prin care pot trece persoanele care primesc un diagnostic ireversibil - dar nu neapărat prin toate, şi nu în ordinea de mai jos:

-

Reprezintă refuzul de a accepta situaţia respectivă, acel „pur şi simplu nu pot să cred“. Este o etapă care-ţi permite să te protejezi de şocul care poate antrena dezechilibrul.

-

Bolnavul îşi dă seama, din ce în ce mai mult, că diagnosticul e adevărat. Iar negarea se transformă în revoltă: „Nu e corect!“.

-

Suferindul începe să facă promisiuni: se jură că îşi va schimba stilul de viaţă, că va face cutare sau cutare lucru, cu alte cuvinte, speră să obţină „iertare“ în schimbul unor acţiuni lăudabile.

-

Persoana se închide în sine, se izolează de ceilalţi.

-

Este perioada în care suferindul îşi acceptă condiţia: poate să „facă pace“ cu sine şi cu cei din jur, ba chiar este capabil de gesturi constructive, altruiste.

Grijile care te macină

- Teama că poţi fi o povară pentru ceilalţi.

- Grija că poţi fi oricând despărţit de cei dragi.

- Frica de durere, de suferinţa îndelungată.

- Temerea de a fi respins de societate, abandonat de cei din jur.

- Sentimentul că viaţa nu mai are niciun sens.

Redescoperă-te!

Înainte de te lăsa cuprins de disperare, uită-te împrejur, aşa cum a făcut Laura: vei descoperi o mulţime de suferinzi care nici nu-şi neagă boala, nici nu fug de ea. Vei observa oameni care şi-au acceptat starea şi au găsit resurse interioare pentru a alunga stresul, frica – adică, teribila închisoare mentală.

Au reînvăţat să aprecieze viaţa, refuză să fie nişte victime sau să-şi plângă de milă. Unii şi-au găsit refugiul în credinţă, alţii s-au redescoperit pe sine. Şi-au dat seama că o stare psihică bună este primul pas spre ameliorarea sau controlul bolii.

3 paşi ca să mergi mai departe

1. Respectă-ţi corpul. Oferă organismului diete echilibrate, nu-l agresa cu alcool sau cu tutun. Adoptă un stil de viaţă armonios, sănătos.

2. Construieşte relaţii pozitive cu cei din jur. Starea ta afectivă e foarte importantă. Înconjură-te de persoane care-ţi dăruiesc simpatie, iubire, înţelegere, optimism - şi cărora le poţi răspunde cu aceeaşi monedă.

3. Întoarce-te la rădăcini. Reînnoadă relaţiile cu locurile şi cu persoanele „de suflet“, reapropie-te de natură, de energiile ei vitale.

Bogdana Bursuc, psiholog clinician, psihoterapeut, Mind Institute Bucureşti, www.mindinstitute.ro

La aflarea veştii că suferă de o boală incurabilă, prima tendinţă pe care oamenii o au este să afle totul despre afecţiune şi să facă tot posibilul să o trateze. De multe ori, acest demers aduce şi mai multă suferinţă emoţională.

Ce NU trebuie să faci: să încerci la nesfârşit diferite metode de tratament; să cauţi pe internet informaţii; să te comporţi ca o persoană bolnavă, adică să iei măsuri de odihnă în plus, suplimente alimentare etc.

Ce trebuie să faci: să iei decizia că te vei opri din a căuta şi încerca tratamente noi; să-ţi dai un termen până la care vei mai căuta alternative de tratament şi, indiferent de rezultate, după acestă dată limită să te opreşti; să accepţi situaţia, fără a mai încerca să schimbi lucrurile; să ştii că neacceptare + suferinţă fizică = suferinţă emoţională.

Poate că nu poţi schimba diagnosticul sau suferinţa fizică, dar, cu siguranţă, o parte