Berea, sursă importantă de vitamina B

1 2 jpg jpeg

Mai exact, berea conţine niacină (B3), riboflavină (B2), piridoxină (B6), acidul folic (B9) şi cobalamină (B12).

Spre deosebire de alte vitamine, cele din grupa B sunt recunoscute pentru protecţia pe care o oferă împotriva problemelor cardiovasculare.

Cercetările realizate în SUA, Marea Britanie, Franţa, Republica Cehă şi Danemarca confirmă faptul că un consum moderat de bere poate reduce nivelul de homocisteină, precum şi de „colesterolul rău” (LDL), ambele asociate cu un risc mai mare de apariţie a atacurilor de cord.

Specialiştii cred că acest lucru s-ar putea datora conţinutului de vitamine de tip B din bere.

,,La fel ca pâinea, care este preparată tot din cereale, berea este o sursă bună de vitamine importante pentru organism. Ea este bogată în special în vitaminele de tip B. Biodisponibilitatea acestor vitamine a fost confirmată prin studii care au demonstrat o absorbţie ridicată a acestora la introducerea consumului moderat de bere în dietă”, a precizat Corina Aurelia Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Consumul moderat de bere, recomandat persoanelor sănătoase, trebuie completat de un stil de viaţă echilibrat şi de o alimentaţie corespunzătoare, atrag atenţia specialiştii în domeniu.

Un consum moderat de bere înseamnă o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbaţi şi 330 ml/zi pentru femei, cu o concentraţie alcoolică de maxim 5%.