Berea protejează contra osteoporozei

1 2 jpg jpeg

Cu alcool sau fără, berea este un aliment care poate oferi protecţie faţă de multe boli, însă cu o singură condiţie: să fie consumată moderat, două-trei pahare pe zi în cazul bărbaţilor şi un pahar în cazul femeilor.

Efectul protector este oferit de substanţele nutritive conţinute de bere, printre acestea numărându-se vitaminele (B6), mineralele (potasiul, siliciul) şi antioxidanţii.

În timp ce excesul de alcool este un factor de risc în apariţia osteoporozei, consumul moderat de bere poate preveni apariţia acestei boli.

„Polifenolii, în special resveratrolul, acţionează pozitiv asupra densităţii osoase. Riscul demineralizării osoase este mai mic la cei care consumă moderat bere. De asemenea, fitoestrogenii şi siliciul au efect benefic în osteoporoză”, a subliniat dr. Manuel Diaz Curiel, în cadrul Simpozionului Internaţional al Berii.

Berea fără alcool poate fi consumată şi în sarcină

Gravidele pot consuma bere fără alcool, această băutură fiind o sursă de acid folic, substanţă necesară pentru prevenirea defectelor de tub neural la făt.

De asemenea, în timpul alăptării, berea fără alcool poate îmbunătăţi puterea antioxidantă a laptelui matern.

În perioada menopauzei, berea poate reduce riscul de apariţie a hipertensiunii, a problemelor cardiovasculare (datorită fitoestrogenilor conţinuţi), dar şi a afecţiunilor neurodegenerative precum Alzheimer.