Bere fără alcool în timpul alăptării? Află care sunt beneficiile!

1 2 jpg jpeg

Concluzia studiului, condus de medicul Pilar Codoner, şefa departamentului de Pediatrie a Spitalului ,,Dr. Peset”, este că berea fără alcool poate optimiza nivelul antioxidanţilor din laptele matern.

Cercetarea a fost realizată cu ajutorul a 80 de mame aflate în perioada alăptării, dintre care jumătate au urmat o dietă obişnuită, în timp ce restul au avut un supliment de două beri fără alcool pe zi, timp de 30 de zile.

Pe durata studiului a fost determinat nivelul antioxidanţilor din laptele matern în trei momente diferite ale alăptării în funcţie de starea de maturitate (la începutul studiului, după 15 zile şi în final după 30 de zile).

Astfel, s-a observat o diminuare a activităţii antioxidante pe măsură ce laptele matern se maturizează, totuşi, mamele care şi-au completat dieta cu bere fără alcool au manifestat o scădere mai mică şi mai lentă.

În plus, specialiştii au observat că atât mamele care au urmat dieta îmbogăţită cu bere fără alcool, cât şi bebeluşii acestora pot prezenta probleme mai mici în cadrul procesului de oxidare celulară şi o creştere a nivelului de antioxidanţi din sânge.

,,Fabricată din aceleaşi ingrediente naturale specifice berii, varianta fără alcool a celebrei băuturi prezintă însă şi marele avantaj de a putea fi consumată în orice moment al zilei. Mai mult, poate fi băută chiar în timpul sarcinii sau în perioada de alăptare a bebeluşilor”, susţine Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Berea fără alcool are şi un nivel caloric scăzut, de doar 18 kcal/ 100 ml.