Beneficiile vinului asupra sănătăţii. VIDEO

2 jpg jpeg

Iata beneficiile vinului asupra sănătăţii:

Pentru o minte ageră

Potrivit unui studiu efectuat la Universitatea Wake Forest, din California, SUA, consumul moderat reduce riscurile de apariţie a bolii Alzheimer.

La cercetare au participat 3.000 de bărbaţi şi de femei cu vârsta de peste 75 de ani. Aceştia au fost supravegheaţi timp de şase ani, iar la fiecare şase luni au fost supuşi unor investigaţii medicale.

Cercetătorii au constatat că la persoanele care obişnuiau să bea unul sau două pahare cu vin pe zi, riscul apariţiei Alzheimer-ului a scăzut cu 37%.

Vinul previne apariţia bolilor inimii

Potrivit unei cercetări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vinul are acţiune vasodilatatoare şi ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge, datorită conţinutului de resveratrol.

Şi un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Ierusalim, Israel, a arătat că persoanele care beau zilnic un pahar cu vin roşu au nivelul de colesterol „rău”, mai mic cu 20% faţă de cele care nu consumă deloc vin.

Vinul tine cancerul la distanţă

Antioxidanţii pe care îi conţine vinul roşu oferă protecţie împotriva cancerului renal, a celui ovarian şi pulmonar. Cercetătorii britanici au descoperit că două pahare cu vin roşu pe săptămână scad cu 40% riscul de cancer renal.

Conform unei echipe de cercetători americani din California, un pahar cu vin pe zi reduce cu 60% riscul de a face cancer pulmonar. În cazul cancerului ovarian, la femeile care obişnuiesc să bea nu mai mult de 150 ml de vin roşu pe zi, s-a constatat că riscul de a dezvolta afecţiunea scade cu 24%.

Fără pietre la rinichi

Un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Harvard, SUA, la care au participat peste 80.000 de femei, a arătat că o creştere a consumului de lichide reduce riscul de apariţie a pietrelor la rinichi. Băutura cu cele mai semnificative efecte în acest sens a fost vinul roşu.

Astfel, din 17 băuturi testate, printre care ceai, cafea, sucuri de fructe, lapte şi apă, vinul a fost asociat cu cea mai mare reducere a riscului de apariţie a calculilor renali, de 59%. Este suficient un singur pahar pe zi, înainte de masă.