Beneficiile sucului de roşii

2 jpg jpeg

Vara sunt absolut necesare salatele de roşii, asta pentru că deosebite beneficii, inclusiv de protecţie a pielii contra razelor de soare foarte puternice. Sucul de roşii proaspete este un foarte bun remediu împotriva celulelor canceroase, tumorilor, infecţiilor. Ajută la detoxifierea organismului, fiind un foarte bun antioxidant ce se găseşte în orice grădină. 70% din necesarul de vitamina C din organism este dat de un singur pahar de suc de roşii.

Sucul de roşii conţine fier şi potasiu, vitaminele K, B1, B5 şi B6, dar şi alte minerale importante, ca zinc, crom, sodiu, mangan. Sucul de roşii are puterea de a regla colesterolul din sânge, de a întări sistemul imunitar, de a proteja inima şi a întări oasele.

Beneficiile sucului de roşii - anti-cancerigen şi un bun ajutor în cure de slăbire sau dieta de menţinere

Licopenul, substanţă ce se găseşte din plin în roşii, este una dintre cele mai importante substanţe care luptă cu cancerul. Aceasta protejează organismul de acţiunea radicalilor liberi, care distrug celulele şi cauzează diverse afecţiuni. Roşiile fierte sau opărite conţin mai mult licopen, ce este mai solubil în grăsime. Aşadar, adăugaţi la sucul de roşii din mâncare puţin ulei de măsline. Sucul de roşii se recomandă în special în următoarele tipuri de cancer: sân, prostată, colon, pancreas şi plămâni.

Sucul de roşii este foarte important în dieta femeilor datorită faptului că ajută la întărirea sistemului osos. Aşadar, vara, când roşiile sunt proaspete, profitaţi din plin de sucul de roşii şi nu uitaţi să beţi un pahar zilnic. Cantităţile semnificative de calciu şi magneziu din roşii sunt responsabile cu întărirea oaselor, prin faptul că ajută la asimilarea fierului în organism. Sucul poate fi o băutură răcoritoare foarte bună, adăugaţi sare şi puţin busuioc şi veţi obţine cea mai gustoasă băutură de vară.

Cei care beau suc de roşii frecvent ştiu că acesta are efecte benefice asupra ochilor. Roşiile previn afecţiunile oculare, datorită conţinutului de vitamina A, luteină şi zeaxantină, printre cei mai buni antioxidanţi ce protejează retina. Aşadar, sucul de roşii ajută la îmbunătăţirea vederii şi sănătăţii ochilor.

Sucul de roşii stimulează digestia, fiind foarte bun în curele de slăbire pe timp de vară, datorită substanţelor nutritive. Sucul de roşii îndepărtează senzaţia de foame, alungă constipaţia şi vă ajută în dietele pentru slăbit sau menţinere.

Beneficiile sucului de roşii - protejează împotriva radiaţiilor solare şi are efecte anti-rid

Tinerele doamne ar trebui să bea zilnic suc de roşii pe timp de vară, deoarece are un rol benefic asupra frumuseţii tenului şi pielii. Atenuează petele lăsate de acnee sau cicatrici, ajută la uniformizarea culorii tenului bronzat şi protejează de radiaţiile solare. Apariţia ridurilor şi a îmbătrânirii premature a pielii din cauza expunerii la soare pot fi prevenite cu sucul de roşii intern şi extern cu mască de faţă sau piele cu roşii.

Sucul de roşii vă poate ajuta să vă lăsaţi de fumat. Dacă nu puteţi, măcar ajută la reducerea efectelor nocive lăsate de fumul de ţigară din plămâni. Roşiile conţin acid clorogenic şi acid coumaric, două dintre substanţele ce reduc apetitul pentru nicotină. Un studiu efectuat la Universitatea Jundendo din Tokyo efectuat în 2006 a arătat că sucul de roşii poate preveni apariţia emfizemului pulmonar, ce apare în urma expunerii la fumul de ţigară.

Un studiu al Universităţii din Newcastle, Australia, a arătat că după numai 3 săptămâni în care au consumat suc de roşii, pacienţii cu diabet tip II au prezentat un risc mult mai scăzut de a dezvolta cheaguri de sânge. În plus, conţinutul de vitamina B, sodiu, potasiu şi magneziu din sucul de roşii scad hipertensiunea arterială, protejând organismul de facţiuni grave asociate cu tensiune ridicată.

Sucul de roşii are proprietatea de a fluidiza sângele, fiind un excelent aliat împotriva bolilor de inimă. Aşadar, un pahar de suc de roşii pe zi vă ajută să preveniţi bolile de inimă, mai ales dacă sunteţi predispuşi la ele.

Beneficiile sucului de roşii - sfaturi şi contraindicaţii

Sucul de roşii trebuie preparat în casă, din roşii foarte coapte şi cărnoase, care să nu conţină conservaţi chimici. Nu consumaţi suc de roşii cumpărat din magazine, acesta sigur conţine aditivi şi conservanţi, care pot dăuna grav sănătăţii. Beţi 2-3 pahare de suc de roşii în cure de câte o lună, din roşii proaspete sau puţin opărite.

Persoanele care au afecţiuni gastroduodenale nu ar trebui să consume roşii sau suc de roşii, deoarece acestea provoacă aciditate în stomac şi pot agrava boala. De asemenea, este bine de ştiut că roşiile conţin acid oxalic, iar acesta formează săruri insolubile de calciu care se pot transforma în pietre la rinichi. Este bine să consumaţi moderat suc de roşii.