Beneficiile miraculoase ale argilei

1 2 jpg jpeg

Argila se găseşte sub diferite sortimente: albă, galbenă, roşie, verde şi gri. Foarte apreciat, datorită compoziţiei chimice, este sortimentul galben, urmat de cel alb.

Argila albă, un pansament gastric

Acest sortiment, cunoscut sub numele de caolin, este bogat în silicaţi de aluminiu şi este recomandat sub formă de pulbere cu efect cicatrizant, ca pansament gastric, ca absorbant al gazelor din intestin şi al substanţelor toxice.

Folosită în medicina alopată ca ingredient al unor medicamente, este benefică în afecţiunile aparatului digestiv: enterite, colite de fermentaţie sau de putrefacţie. Caolinul are proprietăţi antiseptice şi nu prezintă inconvenientele medicamentelor similare de sinteză.

Argila roşie previne îmbătrânirea

Cunoscută sub numele de bentonită, acest tip de argilă este un puternic hidratant şi tonifiant al pielii, care încetineşte procesul de îmbătrânire prin acţiunea sa regenerativă. De asemenea, argila roşie este antiacidă (combate hiperaciditatea gastrică) şi analgezică (pentru că reduce durerile locale). Argila verde, un bun cicatrizant

Acest tip de argilă este bogat în săruri de magneziu şi de calciu, cicatrizează plăgile, combate inflamaţiile reumatice şi pe cele hemoroidale. În cosmetică, argila verde este folosită în tratamentul tenurilor grase, acneice şi previne căderea părului. În amestec cu tărâţe de grâu sau cu fructe, măştile de faţă sunt mai eficiente.

Mai poţi citi şi:

- Argila, bună pentru sănătate şi frumuseţe

- ARGILA ne scapă de toxiinfecţii

Argila refractară, doar în cosmetică

Argila cenuşie sau refractară este săracă în oxizi de fier şi în substanţe alcaline. De aceea se foloseşte doar în cosmetică sub forma unor soluţii demachiante sau ca măşti cosmetice pentru detoxifierea tenului.

Din fericire, nu are efecte adverse

Tratamentele cu argilă, folosite încă din antichitate, sunt apreciate pentru efectele terapeutice remarcabile. Specialiştii consideră că argila este un medicament al viitorului.

Deşi mai are proprietăţi necunoscute farmacologic, compoziţia ei este asemănătoare cu aceea a corpului omenesc: conţine numeroase minerale, printre care calciu, potasiu, siliciu, fier, fapt care-i permite să cureţe toxinele din sânge. În plus, în compoziţia argilei există şi minerale necesare regenerării organismului uman, pe care nu le putem procura din alimente.

Calităţile curative ale argilei

Renumitul medic francez Jean Valnet a dedicat un studiu amplu efectelor acestei terapii asupra sănătăţii omului. Printre altele, Valnet aprecia că argila poate să trateze toate afecţiunile omeneşti.

Esenţial este să se folosească doar argila din zone nepoluate. Fie că tratează afecţiuni interne, fie că vine doar în contact cu tegumentul, argila ajunge, în final, la locul afectat, absoarbe „răul”, apoi îl elimină, pe calea tubului digestiv sau prin pori.

Smectita distruge microbii din tubul digestiv

Silicatul dublu de aluminiu şi magneziu, cunoscut sub denumirea de smectită sau diosmectită, este un preparat pe bază de argilă albă. Ca medicament, preparatul poartă numele de Smecta. Când este dizolvat în apă, acest remediu are un efect antidiareic prelungit. Un alt efect remarcabil este acela că reduce agresivitatea microbilor din tubul digestiv şi a substanţelor toxice din stomac. Nici acest tip de argilă nu are efecte adverse şi nu este alergen.

Cum se prepară apa de argilă

Recomandată în tratarea afecţiunilor gastrice, gastroduodenită şi ulcer gastroduodenal, apa de argilă se poate folosi ca agent terapeutic: pui o linguriţă de argilă (circa şapte grame) într-un pahar cu apă rece, cât mai curată. Amesteci, apoi laşi de seara până dimineaţa.

Cum se foloseşte: în primele şapte zile, înainte de fiecare masă, iei doar apa limpede din paharul cu argilă, fără sedimentul de pe fundul paharului. În următoarele zile, amesteci conţinutul paharului şi bei apa cu argilă cu tot. Dacă este vorba de un tratament pentru o boală cronică, perioada de adaptare (când se bea doar apa) este de trei zile.

Cât durează cura: 10-21 de zile pe lună, în funcţie de gravitatea bolii. Cura se recomandă şi copiilor. Pentru aceştia dozele sunt: sub un an - o linguriţă; de la 1 la 3 ani se iau două linguriţe; de la 3 la 12 ani se iau patru linguriţe.

Argila captează, drenează şi elimină toate impurităţile ţesuturilor, ale sângelui şi ale limfei.

Administrarea argilei este contraindicată femeilor gravide în ultima lună şi bolnavilor cu afecţiuni renale severe.