Beneficiile frunzelor de măslin

2 jpg jpeg

Cele mai recente cercetări au studiat calităţile antioxidante, antivirale, antibacteriene şi antifungice ale acestui remediu. S-a dovedit că proprietăţile antioxidante ale extractului din frunze de măslin sunt mai puternice decât ale ceaiului verde.

Mai mult, folosirea produsului obţinut din frunze de măslin protejează pereţii vaselor de sânge şi este benefic în prevenirea bolilor de inimă, dar şi în ateroscleroză. Acest remediu poate fi procurat din magazinele de produse naturiste, sub formă de tinctută, pastile sau de capsule.

Iată, aşadar, pe larg, beneficiile frunzelor de măslin pentru sănătate!

Beneficiile frunzelor de măslin - previn cancerul şi leucemia

Statisticile arată că în ţările în care se consumă în mod tradiţional frunze de măslin, sub formă de ceai sau de macerat în ulei, rata cancerului este mult mai scăzută. De asemenea, testele realizate pe animale de experienţă arată că extractul de frunze de măslin previne apariţia tumorilor şi inhibă creşterea celor deja existente. Acest efect a fost remarcat în mod special în cazul cancerului la sân, la colon, la plămâni, precum şi în cazul leucemiei.

Beneficiile frunzelor de măslin - diminuează hipertensiunea arterială

În urma cercetărilor intense de laborator, s-a descoperit că frunzele de măslin sunt extrem de eficiente în tratarea hipertensiunii de gravitate mică şi medie.

Astfel, s-a demonstrat că suplimentele cu frunze de măslin au capacitatea de a reduce tensiunea arterială (atât cea sistolică, cât şi distolică), după un tratament de aproximativ 8 săptămâni.

Beneficiile frunzelor de măslin - colesterol mărit

Administrarea extractului de frunze de măslin, asociată cu o dietă în care grăsimile animale şi cele rafinate au fost înlocuite cu ulei virgin de măsline, face adevărate minuni în scăderea colesterolului total şi în îmbunătăţirea raportului dintre colesterolul bun şi colesterolul rău.

Beneficiile frunzelor de măslin - adjuvant în infecţia cu HIV

În urma experimentelor realizate pe bolnavii cu HIV ajunşi în faze terminale, s-a constatat un incredibil efect antiinfecţios şi stimulent imunitar al extractului de frunze de măslin. Atât analizele de sânge, cât şi simptomele clinice s-au îmbunătăţit evident, în unele cazuri extrem de spectaculos, în urmă administrării interne a acestui remediu.

În toate cazurile studiate s-au luat doze mari de extract de frunze de măslin (1500-3000 mg zilnic), pe perioade de timp variind între 2 şi 4 luni, fără întrerupere.