Băuturile răcoritoare pot provoca disfuncţii renale

1 2 jpg jpeg

Două cercetări recente sugerează că un consum de băuturi „light“ sau cu adaos de zahăr dăunează sănătăţii rinichilor, producând disfuncţii renale.

În primul studiu efectuat în acest domeniu, coordonatorul proiectului, Ryohei Yamamoto, om de ştiinţă japonez, de la Universitatea de Medicină din Osaka, a descoperit că un consum de cel puţin două pahare de suc pe zi poate determina apariţia proteinuriei, creşterea secreţiei de proteine în urină. Acest efect reprezintă un semn distinctiv pentru disfuncţiile renale.

La cercetare au fost incluşi 3.579 de voluntari din cadrul unei universităţi, 3.055 de persoane din cadrul altei instituţii de acelaşi gen şi încă un grup similar, compus din 1.342 de participanţi.

Toţi voluntarii au fost întrebaţi dacă au consumat băuturi răcoritoare. Cei care au consumat cel puţin două sucuri pe zi, respectiv 144 de persoane, au înregistrat un risc de 10,7 % de a dezvolta proteinurie în decursul a 2,9 ani.

Din alt studiu, condus de Agustin Gonzalez-Vicente, de la Universitatea „Case Western Reserve“, SUA, care s-a efectuat pe animale de laborator, s-a descoperit că un nivel moderat de fructoză ingerat poate duce la creşterea sensibilităţii rinichilor la proteina numită „angiotensină II“, care are rolul de a regla nivelul de sare din corp.

Acest efect ar putea oferi o explicaţie la consumul mare de fructoză, care poate determina apariţia diabetului, a obezităţii, disfuncţiilor renale şi a hipertensiunii, au spus oamenii de ştiinţă la întâlnirea anuală a „ASN Kidney Week 2013“, desfăşurată în Atlanta, SUA.