Băile cu abur, un răsfăţ necesar pentru piele în anotimpul rece

1 2 jpg jpeg

În plus, la ,,oboseala'' pielii contribuie şi alimentaţie proastă, lipsa de odihnă şi, mai ales, contactul zilnic cu praful şi poluarea. Din fericire, remediul se află la îndemână: baia cu aburi, care curaţă tenul în profunzime, îl relaxează şi îi redă prospeţimea.

Potrivite pentru toate tipurile de ten, băile cu aburi pot fi făcute cu plante sau uleiuri eterice aromate.

Cum se realizează băile cu abur pentru ten

Se foloseşte un vas încăpător, care dă un volum de aburi sporit. Apa trebuie să fie cât mai fierbinte, dar fără să provoace arsuri. De asemenea, prosopul cu care te vei acoperii să nu fie închis ermetic, întrucât aburii trebuie să se ridice încet.

Ce plante folosim: o lingură plină cu vârf de plante se opăreşte cu 300 ml apă.

Pielea grasă, cu porii mari, se împacă bine cu salvia, care adună pielea şi reduce producerea de sebum.

Pielea încărcată, plină de coşuri şi puncte negre, reacţionează bine la muşeţel.

Pielea sensibilă e prietenă bună cu teiul.

Frecvenţa băilor de abur

În principiu, pentru tenul gras şi mixt se pot realiza băi de abur de două ori pe săptămână, timp de 10 minute. Pentru tenul normal se indică o baie pe săptămână, vreme de 5 minute.

Pielea sensibilă cere patru tratamente pe săptămână, dar de preferat sub formă de comprese calde. Compresele se fac din prosoape mici, din bumbac, care se înmoaie în infuzia cât mai calda, se storc uşor şi se lasă pe faţă pâna se răcesc. Procedeul se repetă de 2-3 ori, până la deschiderea porilor.

Sfat: Persoanele care suferă de cuperoza (vinişoare de sânge pe obraz) sunt sfătuite să renunţe la comprese sau băi de aburi. Căldura dinamizează circulaţia sângelui şi accentuează roşeaţa.