Aveţi mai mulţi copii? Nu-i lăsaţi să se certe!

1 2 jpg jpeg

Şi pentru că „invidia” nu dispare de la sine, intervenţia părinţilor este foarte importantă, pentru a imprima o conotaţie pozitivă sentimentelor dintre copii. Aşadar, prima modalitate de a influenţa pozitv percepţia primului născut asupra noii situaţii ar fi să-i prezentaţi, cu încredere, avantajele pe care le are având un frăţior sau o surioară.

Copiii pot învăţa că e un adevărat noroc să aibă un partener de joacă. Prin urmare, ca părinte, trebuie să luaţi în considerare întreg contextul în care vă aflaţi şi să-i explicaţi copilului cum se poate juca cu fratele sau sora mai mică.

Propuneţi-i să-i spună poveşti pe care le aude la grădiniţă sau la şcoală, de exemplu. O altă soluţie spre a-i abate atenţia “primului născut” de la “noul venit” ar fi să-l provocaţi să vă povestească despre activităţile pe care le îndrăgeşte.

Apoi îl puteţi ajuta să-şi găsească un hobby, pe care să-l practice cu regularitate. Scopul dvs ca părinte trebuie să fie acela de a vă ajuta copilul să-şi construiască relaţii de prietenie, să-l ajutaţi să le întreţină, să accepte că există şi alte puncte de vedere diferite de ale lui, reuşind astfel să-şi depăşească egocentrismul. Astfel, copilul va învăţa să accepte diversitatea.