Avertizare pentru femeile cu sânii mari

1 2 jpg jpeg

Din experimentele lor reiese că vinovat de această situaţie delicată este hormonul sexual feminin, estrogenul, care în exces declanşează creşterea glandelor mamare şi apariţia tumorilor.

Prin urmare, femeile care se mândresc cu sânii lor mari trebuie să ştie că au şi motive de îngrijorare: pot suferi de cancer de sân.

Oamenii de ştiinţă americani, coordonaţi de doctorul Nicholas Eriksson, de la compania americană care studiază problemele de genetică „23and Me“, au efectuat un studiu amplu, la care au participat aproximativ 16.000 de femei.

În urma experimentelor, ei au constatat că mutaţiile genetice care duc la creşterea sânilor sunt asociate cu dezvoltarea tumorilor mamare.

Experţii în genetică susţin că un bust mare produce şapte modificări în corpul unei femei, iar trei dintre acestea sunt în strânsă legătură cu apariţia cancerului de sân.