Avertismentul unui cunoscut medic: Cât trebuie să dureze fiecare masă şi de ce putem consuma şi desert zilnic

1 2 jpg jpeg

Medicul Rubin Munteanu susţine şi că am ajuns să mâncăm mai puţin variat, din păcate, ceea ce ne face să ne fie mereu foame. Specialistul adaugă de asemenea că mărimea meselor este importantă şi nu neapărat ce conţine ea. Astfel putem consuma la prânz chiar şi o mini amandină dacă ne oprim doar la una desigur.

„Important este cum mâncăm. Actualimente ca o notă generală mâncăm prea repede, prea mult, haotic, dezordonat, nerespectând regulile elementare ale mesei. Iar regulile sunt cunoscute de toată lumea, din păcate ignorate de prea mulţi. Eu cred că omul mănâncă stând jos, cu faţă de masă, spălat pe mâini şi cu tacâmuri. Dacă am respecta aceste reguli am mânca mai puţin. Şi am fi şi mai satisfăcuţi cu cât mâncăm. Mâncând repede nu suntem satisfăcuţi, ne simţim frustraţi, dar peste o oră două mâncăm din nou. Băgăm în gură ceva ce înghiţim. Un mic dejun 15-20 de minute, un prânz 30-40 de minute şi o cină, 50-60 de minute. Între mese nu mai mâncăm nimic.

Alimentele stau 2-3 ore în stomac. Este ilogic să vii cu o hrană nouă peste cea care nu a fost încă evacuată din stomac şi care este parţial digerată. Stomacul are nevoie de 2-3 de pauză, apoi stomacul se pregăteşte de următoarea masă. Dacă ne educăm să facem aşa, nu ni se va face foame pentru că ne obişnuim. Dacă mâncăm puţin putem mânca orice. Organismul are nevoie de de toate. Dacă mâncăm variat suntem mai satisfăcut. Mâncăm la prânz supă, felul doi şi desert, dar nişte porţii foarte mici. Chiar trebuie să mâncăm desert pentru că creierul funcţionează cu glucoză”, a povestit medicul la Antena3.

​​​​​​​