Avem vaccin împotriva gripei porcine

1 2 jpg jpeg

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat pandemie de gripă porcină, cu grad de alertă 6, ceea ce înseamnă că, în lume, sunt atinse două regiuni distincte, cu focare autonome de infecţie. Şi Ministerul Sănătăţii din România a primit avertizarea cu privire la declararea pandemiei de gripă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a confirmat până acum peste 27.700 de cazuri de gripă porcină în 74 de ţări şi şi 141 de decese. România apare şi ea în evidenţele instituţiei, cu 11 cazuri confirmate. Mexicul are până acum 106 de morţi şi 5.717 bolnavi, iar americanii 27 morţi şi 13.217 de cazuri confirmate. În Canada, autorităţile au anunţat până acum 4 decese şi peste 2.400 de îmbolnăviri. În Europa, Marea Britanie este ţara cea mai afectată, cu 666 de oameni diagnosticaţi cu gripă porcină. Spania are 331 de cazuri confirmate, Italia 50, iar Germania 78. Bulgaria are până acum doar două cazuri, la fel ca Cehia. Grecia a raportat 5 cazuri, iar Turcia 10. Rusia a anunţat 3 cazuri, însă a informat că doi dintre bolnavi s-au vindecat deja. În Australia, sunt însă peste 1.200 de bolnavi de gripă. În Asia, Japonia este ţara cea mai afectată, cu 485 de cazuri confirmate, în timp ce autorităţile chineze au semnalat 142 de cazuri.