Avantajele periajului uscat

1 2 jpg jpeg

Trecerea anilor lasă urme mai ales pe corpul tău, programul încărcat de peste zi nu îţi este deloc favorabil pentru a putea să ajungi şi la sală, iar în weekend dacă nu ai musafiri, parcă ai vrea să dormi tot mai mult.

Nu este greu să te menţii în formă, trebuie doar să te disciplinezi un pic şi să adopţi exact ceea ce ai nevoie.

În primul rând trebuie să ai grijă să te hidratezi corespunzător, să nu sari peste mese şi bineînţeles să îţi acorzi suficient timp pentru a te odihni.

Periajul uscat îţi curăţă pielea

1 2 jpg jpeg

Periajul uscate este una dintre cele mai vechi metode de a activa circulaţia sangvină şi de a reda implicit frumuseţea pieli.

Chiar dacă este o metodă mai dură, este eficientă şi contribuie activ la eliminarea toxinelor. Făcut corespunzător vei obţine un efect benefic în urma căruia te vei mândri cu pielea ce va fi tot mai radioasă.

Află care sunt exerciţiile necesare unui posterior frumos AICI

Te ajută să combaţi celulita

Având în vedere că stimulează circulaţia sangvină, periajul uscat te ajută să scapi de aspectul inestetic de coajă de portocală.

Pentru asta ai nevoie de o perie specială cu ajutorul căreia să aplici mişcări circulare pe toată suprafaţa corpului însă fără a apăsa prea tare.

Zonele cele mai vizate fiind coapsele, fesele şi bineînţeles braţele. Nici abdomenul nu trebuie uitat. În cazul în care ai răni chiar şi superficiale la suprafaţa pielii este bine să eviţi zonele respective.

De preferat este să faci acest periaj înainte de a intra la duş şi să eviţi apa fierbinte în favoarea celei calde. În felul acesta porii se vor curăţa mai bine, pielea va fi mai hidratată.

Ţine cont de faptul că la suprafaţa pielii se regăsesc foarte multe vase limfatice, iar periajul uscat va contribui la stimularea lor, aspect ce va favoriza inclusiv îmbunătăţirea sistemului imunitar.

Masajul, secretul corpului frumos

Dacă îţi doreşti un ten luminos, frumos, fără riduri şi ferm, nu uita ca în fiecare seară să îl masezi cu ulei de argan, avocado sau cocos.

Masajul va ajuta la menţinerea unei circulaţii sangvine corespunzătoare. Poţi să foloseşti uleiurile mai sus enumerate şi pentru masajul corporal.

Apelează cu încredere şi la aromoterapie, pentru ca astfel să îţi încânţi toate simţurile, să te deconectezi de stresul de peste zi şi să te bucuri ulterior de un somn mult mai bun.

Poţi ca după periajul uscat să adaugi în apa de baie ulei de migdale dulci, cocos şi să te relaxezi în timp ce pielea ta se hidratează corespunzător.

După baie evită să freci pielea cu prosopul, tamponeaz-o uşor şi aplică o cremă intens hidratantă sau un ulei.