Mare atenţie ce citiţi zilele acestea. În plină pandemie, o informaţie fals atribuită Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii circulă pe internet. Conform acesteia, inhalarea de aer cald din interiorul unei saune sau cu ajutorul unui uscător de păr poate ucide coronavirusul înainte ca acesta să producă infecţia.

Acest tip de informaţie se încadrează în categoria de ştiri false care oferă soluţii mult simplificate pentru probleme cu o complexitate mare.

Nu există dovezi ştiinţifice care să confirme distrugerea coronavirusului aflat deja în căile respiratorii prin inhalarea de aer fierbinte. Practici neobişnuite, precum inhalarea de aer fierbinte cu ajutorul unui uscător de păr, pot provoca accidente sau leziuni neprevăzute.

Este foarte important să ne informăm din surse oficiale şi verificate ştiinţific. Nu vă lăsaţi păcăliţi de promisiunile miraculoase care circulă pe internet.

Cele mai importante măsuri de prevenţie pentru infecţia cu noul coronavirus sunt reducerea contactului cu alte persoane şi spălatul pe mâini, cel puţin 30 de secunde, ori de câte ori este necesar.