Atenţie! Mesele de Sărbători ne dereglează ceasul biologic!

1 2 jpg jpeg

Corpul nostru funcţionează după un ritm bine pus la punct, pe care cercetătorii îl numesc ritmul circadian.

Mecanismul lui se găseşte într-o zonă a creierului, de unde controlează toate acţiunile noastre, de la nevoia de somn până la cea de... sex.

Acest ceas biologic are subdiviziuni, ritmuri responsabile de funcţii specifice.

De exemplu, ceasul biologic „alimentar” ajută organismul să obţină tot ceea ce este hrănitor din mâncare.

El controlează genele responsabile de absorbţia nutrienţilor în tractul digestiv, dar şi pe cele care ajută la „vărsarea” mineralelor şi vitaminelor în sistemul nostru sanguin.

Acest ceas alimentar este setat potrivit obiceiurilor noastre alimentare.

Astfel, ceasul nostru intern ştie când se apropie ora mesei şi cere organismului să se pregătească pentru „primirea” alimentelor.

Cei care au un ceas alimentar bine setat sunt cunoscuţi ca având un metabolism bun. Paradoxal, deşi am zice că mânâncă destul de consistent, nu se îngraşă.

Din nefericire, acest sistem bine pus la punct în timp poate fi dat peste cap într-o perioadă scurtă dacă ne schimbăm obiceiurile alimentare: fie începem să mâncăm prea mult, fie ne schimbăm orele de masă, fie ambele, cum este cazul în perioada Sărbătorilor.

Efectul: începem să ne simţim moleşiţi şi ameţiţi, exact cum ne-am simţi dacă am lucra în schimburi ori am fi schimbat fusul orar. Ca să ne repunem pe picioare trebuie doar să resetăm ceasul. Adică înapoi la vechile obiceiuri alimentare!

Pentru prima dată, efectul meselor îmbelşugate asupra ceasului biologic a fost studiat luna aceasta de cercetătorii americani de la Universitatea din California.

Rezultatele cercetării ajută la înţelegerea mai bună a posibilelor cauze care duc la apariţia sindromului metabolic, diabetului ori obezităţii.