Atenţie la sucul proaspăt de portocale!

2 jpg jpeg

După ce au efectuat mai multe cercetări, oamenii de ştiinţă susţin că aproximativ jumătate din sucurile de portocale proaspete pe care le servim în restaurante, cafenele sau chiar cele din comerţ conţin bacterii periculoase, precum Salmonella.

În cele mai multe dintre cazuri, de vină sunt storcătoarele de fructe sau recipientele în care este păstrat sucul, deoarece acestea nu sunt tot timpul curate.

Mai mult, producătorii storc o cantitate mai mare de suc şi o lasă în recipiente, cum sunt cele din oţel inoxidabil, timp în care sucul de încălzeşte permiţând bacteriilor să se înmulţească.

Pentru a afla mai multe despre aceste bacterii, cercetătorii de la Universitatea din Valencia (Spania) au analizat conţinutul sucului de portocale din 190 de cafenele, baruri şi restaurante din Spania.

Având în vedere normele alimentare ale Uniunii Europene, rezultatele studiului au arătat că 43% dintre sucuri conţin enterobacteriaceae, bacterie care face parte din aceeaşi clasă cu Salmonella sau E.coli.

,,În unele locuri sucul este servit imediat după ce a fost făcut, însă în altele sucul este servit după ce a stat în recipiente un timp îndelungat”, a afirmat Isabel Sospedra, conducătoare studiului.