O durere în partea dreaptă resimţită de copil poate să pună în gardă pe cei mai mulţi dintre părinţii care se tem să nu fie vorba de o apendicită. Această afecţiune poate pune viaţa copilului în pericol şi nu este anunţată de fiecare dată de durerea intensă.

Apendicele este un tub subţire, în formă de deget, care este legat de intestinul gros. Este poziţionat în partea dreaptă jos a burticii copilului. Iniţial, s-a crezut că nu are un rol anume în organism, dar un studiu efectuat de cercetători americani a indicat faptul că susţine sistemul imunitar, prin protejarea florei bacteriene de la nivelul tubului digestiv. Apendicita este de fapt o umflare a apendicelui urmată de o infectare a acestuia şi reprezintă o urgenţă medicală, deoarece acel mic organ se poate rupe. Perforarea apendicelui poate să conducă la apariţia altor infecţii, de aceea, dacă apendicita nu este tratată în timp util, este posibil să fie fatală. Întrucât apendicele nu este un organ vital, eliminarea acestuia nu este dăunătoare. 

 

Motive pentru care se blochează apendicele

 

Atunci când interiorul apendicelui este blocat de ceva, este o chestiune de timp până când apare o infecţie. Inflamaţia poate fi provocată de acumularea de mucus, paraziţi intestinali sau chiar materii fecale. Apendicele se umflă din cauza bacteriilor care încep să se dezvolte cu rapiditate. Apoi, alimentarea cu sânge este întreruptă, ceea ce atrage cedarea sa, manifestată prin spargere sau rupere. După perforare, apendicele lasă să pătrundă la exteriorul său reziduurile care l-au blocat, iar acestea se extind în abdomen, provocând o infecţie serioasă, ameninţătoare de viaţă, numită peritonită.

  

 

Semne care trebuie urmărite

 

Chiar dacă durerea intensă, localizată în partea dreaptă a abdomenului inferior este semnul definitoriu al apendicitei, simptomele pot varia de la un copil la altul. Durerea poate începe în zona din jurul buricului şi se întinde spre partea dreaptă, jos a abdomenului şi creşte treptat în intensitate pe măsură ce timpul trece sau când copilul se mişcă, respiră profund, tuşeşte, strănută ori este atins în partea dreaptă a burţii. Dacă apendicele se perforează, durerea se extinde la nivelul întregului abdomen. Acest simptom poate să nu fie prezent de fiecare dată sau este precedat de alte semne de boală precum, greaţa, vărsăturile, diareea sau constipaţia, balonarea, inapetenţa. Alte indicii ale inflamării apendicelui sunt febra, frisoanele şi irascibilitatea.

 

 

Ce presupune tratarea apendicitei

 

Planul de tratament depinde de stadiul bolii. De pildă, unii copii pot avea nevoie să ia antibiotice o perioadă. De asemenea, o operaţie laparoscopică, care nu necesită incizii mari, nu este recomandată în cazul perforării apendicelui. În schimb, metoda clasică de îndepărtare a acestui organ inflamat se numeşte apendicectomie şi este cel mai frecvent tip de intervenţie chirurgicală de urgenţă pentru copii. Majoritatea copiilor se recuperează fără probleme pe termen lung după această intervenţie, chiar dacă trezeşte temeri părinţilor din cauza necesităţii anesteziei generale. Chirurgul face o tăietură în partea dreaptă, jos a abdomenului, găseşte apendicele şi-l elimină. În cazul în care depistează că organul s-a rupt, introduce un tub mic pentru a drena reziduurile eliminate după perforare. După operaţie, copilul va mai rămâne în spital 4-5 zile, dacă apendicele nu s-a rupt, şi până la 2 săptămâni, în situaţia în care a avut loc perforarea. Iniţial, nu va avea voie să bea şi să mănânce, apoi, treptat, îşi va relua alimentaţia obişnuită.

 

Atenţie!

Un apendice iritat poate duce rapid la o infecţie bacteriană şi se poate rupe chiar şi în câteva ore.

 

Info

Cele mai frecvente cazuri de apendicită apar după vârsta de 6 ani.

 

Sfatul specialistului

 

Dr. Adrian Surd, medic specialist chirurgie pediatrică, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Cluj Napoca

 

Pe lângă un istoric medical complet şi o examinare clinică, pentru diagnosticul apendicitei mai avem la dispoziţie: ecografia abdominală (o procedură care se utilizează pentru a vizualiza organele interne şi fluxul sangvin prin acestea), tomografia computerizată (destul de rar folosită în ţara noastră, dar care oferă imagini mai detaliate ale organelor interne), analize de sânge, pentru a evalua prezenţa infecţiei sau pentru a determina dacă sunt probleme cu alte organe intraabdominale, cum ar fi pancreasul sau ficatul, şi analiza de urină, pentru a detecta o infecţie a aparatului genito-urinar, care poate avea uneori simptome asemănătoare cu ale apendicitei.