Dacă nu ai făcut deja cumpărăturile pentru darurile de Sărbători, alege cu grijă jucăriile! Unele sunt periculoase mai ales pentru copiii cu vârste sub 4 ani. Uite ce anume trebuie să ai în vedere înainte de a te opri la cele mai potrivite pentru copilului tău!

Jucăriile care au etichete cu instrucţiuni şi avertismente sunt cele mai potrivite pentru copii. Simbolul Comunităţii Europene (CE) prezent pe eticheta sau pe cutia produsului reprezintă garanţia că acesta îndeplineşte condiţiile Directivei pentru Siguranţa Jucăriilor a Comunităţii Europene. Asta înseamnă că jucăria respectă regulile de fabricaţie şi este confecţionată din materiale care nu dăunează copilului. Jucăriile de calitate au întotdeauna etichetă. Aici sunt specificate vârsta de la care pot fi utilizate, conţinutul de substanţe chimice şi condiţiile de utilizare în limba română şi adresa fabricantului.

Alege în funcţie de vârstă!

Fabricanţii de jucării iau în considerare abilităţile şi nivelul de dezvoltare al copilului, de aceea jucăriile sunt adresate unor vârste specifice. Pentru copiii cu vârsta sub trei ani, alege jucăriile mari, dintr-o singură piesă.

Bucăţile care se desprind pot fi uşor înghiţite. De asemenea, ai grijă ca jucăriile să nu fie prea grele, pentru că cel mic s-ar putea răni în timpul jocului. Mărimea unei biciclete, de exemplu, trebuie să fie potrivită copilului. Nu uita să-i iei şi o cască de protecţie.

Ai grijă să nu aibă părţi mici, uşor de desfăcut

Jucăriile cu piese mici, care se pot desprinde şi pot fi înghiţite sunt foarte periculoase pentru micuţi. La fel şi cele cu muchii ascuţite, în care se pot tăia. Jucăriile nu trebuie să aibă nasturi, fundiţe şi fire care se pot desprinde.

Verifică materialele de umplere şi cusăturile jucăriilor din pluş. Asigură-te că nu sunt descusute, iar vopseaua nu se cojeşte. Dacă jucăria are un cablu mai lung de 30 de centimetri, există pericolul ca micuţul să se stranguleze şi să se sufoce. Evită-le şi pe cele cu săgeţi sau cu puf şi păr.

Atenţie la jucările la preţuri mici sau second hand

Jucăriile din materiale plastice conţin substanţe utilizate la înmuierea materialului, cele din lemn vopsit pot conţine solvenţi toxici, păpuşile sau jucăriile din pluş pot fi tratate cu agenţi ignifugi toxici.

Vopseaua cu un conţinut ridicat de plumb este folosită la fabricarea jucăriilor pentru că este rezistentă la coroziune, asigură jucăriilor durabilitate şi un aspect nou mai mult timp. Plumbul poate cauza copiilor afecţiuni ale sistemului nervos, afectând vorbirea şi capacitatea de înţelegere, sau poate ataca organele interne.

Extrapont

Când cumperi jucării dintr-un magazine online, nu le poţi examina, prin urmare este foarte important să citeşti cu atenţie informaţiile oferite la descrierea jucăriei şi să te asiguri că poţi returna produsul dacă nu eşti mulţumit!

Sfatul Asociaţiei Pro Consumatori

Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, preşedinte APC

„Achiziţionarea de jucării sigure pentru copii este extrem de importantă, mai ales în cazul în care copiii au vârste diferite. Asiguraţi-vă că jucăriile nu au sfori sau alte materiale cu ajutorul cărora copilul se poate strangula şi sufoca. Jucăriile nu trebuie să aibă colţuri ascuţite sau tăioase. Jucăriile care au piese mai mici de 7cm x 7cm sunt un real pericol pentru copiii mai mici de patru ani, deoarece pot fi înghiţite.

Jucăriile care operează cu baterii trebuie să fie ţinute în locuri sigure şi oferite spre joacă copiilor doar sub supravegherea adulţilor. Nu folosiţi baterii diferite faţă de cele menţionate în prospectul jucăriei şi citiţi cu mare atenţie instrucţiunile de folosire înainte de a oferi copilului jucăria!”