Atenţie la combinarea calmantelor cu alcoolul!

1 2 jpg jpeg

Medicamentele prescrise pentru controlul durerii acute sau cronice (opioide), precum cele din clasa morfinei, au fost reevaluate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA) din cauza unor temeri referitoare la interacţiunea acestora cu alcoolul. Combinaţia alcool-opioide creşte posibilitatea eliberării prea rapide a substanţei active, ceea ce duce la efectul cunoscut sub numele de dose-dumping. Acesta include efecte adverse precum deprimare respiratorie, o inhibare a respiraţiei. Cu toate că este contraindicată combinaţia cu alcoolul a opioidelor orale care conţin polimetacrilat-trietilcitrat, unele studii au arătat că tot mai mulţi pacienţi cu dureri severe consumă alcool în timpul tratamentului cu astfel de medicamente. De aceea, Comitetul pentru Medicamente de Uz Uman a recomandat suspendarea autorizaţiilor de punere pe piaţă a acestor opioide până la găsirea unor soluţii prin care medicamentele să interacţioneze mai puţin periculos cu alcoolul.