Astmaticii sunt mai feriţi de cancer

1 2 jpg jpeg

de a face

de stomac, potrivit oamenilor de ştiinţă canadieni de la Universitatea „McGill” din Montreal. Potrivit cercetătorilor,

, iar acest lucru dă organismului posibilitatea să elimine mai uşor celulele canceroase. Tot în cadrul cercetării s-a constatat că şi persoanele care au eczeme sunt mai puţin predispuse la cancer. Studiul a fost realizat între anii 1979 şi 1986 pe un eşantion de peste 3.800 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 35 şi 70 de ani. Dintre ei, o parte fuseseră diagnosticaţi cu cancer, iar restul erau sănătoşi. Această nouă descoperire va sta la baza viitoarelor cercetări pentru a se stabili cu exactitate modul în care sistemul imunitar poate oferi protecţie împotriva acestei maladii. Studiul a fost publicat în Revista despre alergii, astm şi boli imunologice din Canada.