Astenia de primăvară - Cauze, simptome şi tratament

1 2 jpg jpeg

În acest articol, farmacist dr. Anca Pop ne va spune care sunt cauzele, simptomele şi cum putem trata astenia de primăvară pe cale naturală.

Astenia de primăvară- Cauze

Fără a fi considerată o boală, astenia de primăvară reprezintă un set de simptome legate de lipsa de energie, stare de apatie sau tristeţe. Pe timpul iernii, pe o durată de circa 4 luni, perioada de lumina este mai scurtă decât cea de noapte, iar sinteza de serotonină (hormonul fericirii produs cu ajutorul luminii) scade, în defavoarea melatoninei (hormonul somnului).

Organismul compensează pe această durata dezechilibrul hormonal, în paralel cu un aport de nutrienţi modificat pe timpul iernii, însă spre sfârşitul perioadei pot să apară semne ale acestui regim de hibernare. Pe scurt, lipsa luminii naturale prin scurtarea zilei, lipsa vegetalelor şi a fructelor proaspete, diminuarea activităţilor în aer liber, pot determina simptomele asteniei de primăvară prin dezechilibrul biochimic hormonal, enzimatic şi mitocondrial.

Astenia de primăvară- Simptome

Astenia de primăvară se manifestă prin: stare de indispoziţie ce determina oboseală cvasi-permanentă, dificultate în atenţie şi concentrare, scăderea apetitului, anxietate, apatie, demotivatie, tristeţe şi nivel de energie scăzut. Manifestările asteniei de primăvară se reflectă în viaţă de zi cu zi acasă, dar mai ales la lucru.

Astenia de primăvară- Tratamente naturale

Pentru a evita stările de somnolenţă şi oboseală, sunt necesare modificări ale dietei, regimului de mişcare şi relaxare corporală. Farmacist dr. Anca Pop ne da următoarele sfaturi pentru a trata astenia de primăvară: plimbări sau sport în aer liber sau la sala aplicarea unor tehnici de relaxare profesională sau proprii fiecăruia (starea de bucurie, râsul sunt corelate cu nivele crescute de serotonină) este important să consumăm legume proaspete, germeni (sursă de GABA – hormonul relaxării), cereale- orz, ovăz (bogate în vitamina B, magneziu, proteine), orez brun, orz verde (sursă de coenzimă E1 - NADH, coenzimă anti-oboseală mitocondriala şi sulfoxid dismutaza SOD antioxidant) este recomandată folosirea uleiului de peste este important să mâncăm fructe bogate în enzime- ananas, papaya, kaki, kiwi, smochine, rodie şi fructul pasiunii este important să consumăm carne de bună calitate, gătită corect - peste, vită (muşchi, ficat), curcan, oaie, în cantitate moderată, spanac pentru aport de fier, esenţial în producţia de energie, şi aport de proteine hidratarea corectă este esenţială petru a combate astenia de primăvară, cu aport de minimum 1 litru de apă până la 2 litri.

Aportul corect de apă va rezolva imediat simptomele de oboseală, senzaţia de epuizare, durerile de cap şi anxietate duşurile reci dimineaţă favorizează circulaţia sanguină şi dau o senzaţie de prospeţime. De asemenea, sauna, masajul pot să elimine senzaţia de oboseală.